Mică gimnastă de la CSM Arad, vicecampioană naţională la junioare III (FOTO)
Ploieştiul a găzduit zilele trecute Campionatul Naţional de gimnastică artistică rezervat junioarelor III, nivel 1 şi 2. Au participat 90 de sportive de la 15 cluburi din ţară. CSM Arad, antrenori Ciprian Hegyi şi Carina Franiov, s-a prezentat la această competiţie cu două sportive, una...
Astra a sperat degeaba, UTA e salvată! Meszar, la GSP Live: "Unii nu ştiu să piardă"
Alexandru Meszar a vorbit în această dimineață la GSP Live despre UTA şi în special despre ştirea care a "explodat" în acest weekend, cum că UTA ar fi ameninţată cu retrogradarea ca urmare a dosarului de corupţie în care sunt implicaţi doi angajaţi ai săi, intitulat de presa...
UTA s-a calificat în semifinalele Ligii Elitelor U17: "Dovada că la academie se munceşte"!
UTA U19 a pierdut confruntarea cu CFR Cluj din Liga Elitelor. Chiar dacă arădenii au deschis scorul rapid prin Mercioiu (min. 10), oaspeții au reușit egalarea cinci minute mai târziu, iar în minutul 35 au trecut în avantaj, intrându-se la cabine cu scorul de 1-2. În repriza secundă, cei...
CSU Arad dă doi medaliaţi la Mondialul juniorilor de aerobic! Darius Branda, de trei ori pe podium
În palatul gimnasticii din capitala Azerbaidjanului, Baku, s-au desfășurat Campionatele Mondiale de juniori la gimnastică aerobică. Printre medaliați s-au aflat și doi sportivi de la CS Universitatea Arad, "studenţii" Darius Branda și Vlăduț Popa, antrenați de Ramona Haidu. Daria...
Felnacul anunţă un prim transfer: "Vrem să ne propunem mai mult în sezonul viitor"
Mini-sezonul fotbalistic de Liga 4 Arad, cu doar nouă echipe înscrise la start şi tot atâtea etape, s-a încheiat cu bine pentru Victoria Felnac, echipă care la final a ocupat locul 6, cu 11 puncte şi un bilanţ echilibrat, de trei victorii, două egaluri şi trei înfrângeri. Trupa lui...
Benjamin Netanyahu face marele anunț: Israelul a scăpat de Covid-19
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, anunță imunizarea de masă a israelienilor și susține că sunt prima țară din lume care a scăpat definitiv de Covid-19. În Israel au fost ridicate toate restricțiile, după o campanie de vaccinare extrem de intensă. ”Sunt mândru de voi toți! Am...
Arădeanul Marius Copil debutează astăzi, în calificările de la Roland Garros
Editia cu numarul 125 a turneului de Grand Slam de la Roland-Garros debuteaza luni la Paris cu meciurile din primul tur de calificare. În programul zilei se află cinci tenismene din România, dar si arădeanul Marius Copil, locul 227 ATP, singurul reprezentant al tarii noastre la masculin. In...
Cutremur în România, în noaptea de duminică spre luni
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Pentru Fizica Pământului a anunțat că, în noaptea de duminică spre luni, a avut loc, în zona Vrancea, un cutremur cu magnitudinea ml 3.0, la adâncimea de 70km, scrie antena3.ro. În ziua de 24 Mai 2021, la ora 01:33:21 (ora locală a României),...
24 mai - Ziua europeană a parcurilor naţionale
În fiecare an la data de 24 mai, Ziua europeană a parcurilor naţionale este sărbătorită la nivel continental cu scopul de a apropia oamenii de natură şi de a sensibiliza publicul cu privire la importanţa frumuseţii naturale în zonele protejate, precum şi la importanţa conservării şi...
Muzicianul Petronius Negrescu a murit. Avea 52 de ani
Muzicianul s-a născut într-o familie de filologi și s-a îndrăgostit de muzică de timpuriu, datorită bunicului din partea mamei, dar și numeroaselor rude, care formau în zonă un adevărat clan de muzicanți. La 8 ani început studiile de orchestră ca violoncelist la Liceul de Artă...
Frontiera Curtici a promovat în Liga a III-a! Judeţul Arad are cinci echipe în eşalonul terţ
Campioana judeţului Arad la fotbal a promovat dramatic, astăzi, în Liga a III-a! Frontiera Curtici pornea favorită la accederea în eşalonul superior după victoria cu 2-1, în deplasare, din prima manşă a barajului de promovare, dar Hermannstadt II se anunţa o adversară dificilă în...
Brazilianul Erico, desemnat de fani jucătorul sezonului, şi-a prelungit contractul cu UTA
Conducerea clubului UTA anunță continuarea colaborării cu Erico da Silva pentru sezonul 2021-2022. Apărătorul a semnat, astăzi, noul contract, care include și posibilitatea prelungirii acestuia pentru încă un an. "Suntem bucuroși că mergem împreună mai departe și sperăm că vom...
"Leoaicele" rămân în cursa pentru locul doi, cu un gol egalizator marcat la ultima fază!
Etapa a 8-a a play-off-ului Ligii I la fotbal feminin a programat astăzi, pe arena Banatul din Sânnicolau Mic, derby-ul pentru locul 2, între arădencele de la Piroș Security și bistrițencele de la Heniu Prundu Bârgăului. Miza punctelor şi-a spus cuvântul iar cele două combatante,...
CSU Craiova a luat Cupa României! Arădenii Stahl şi Dinu Maghici au fost finalişti
CS Universitatea Craiova a câştigat Cupa României la fotbal, după un meci dramatic cu Astra Giurgiu, scor 3-2 după prelungiri. După timpul regulamentar a fost 1-1, graţie golurilor marcate de Ivan, respectiv Găman, din penalty, ambele reuşite consemnate în prima repriză. Meciul a intrat...
Preşedintele Lipovei anunţă revenirea acasă! Antrenorul Flavius Sabău - spre Liga 1, iar UTA are concurenţă serioasă pentru Denis Rusu!
Şoimii Lipova a făcut un pas în faţă după precedentele două sezoane din Liga a III-a la fotbal, când a terminat mereu a doua, cu titlul de vicecampioană în cont. În acest an, formaţia pregătită de Flavius Sabău s-a încoronat campioană, ce-i drept sub alt format competiţional al...