Preşedintele Lipovei anunţă revenirea acasă! Antrenorul Flavius Sabău – spre Liga 1, iar UTA are concurenţă serioasă pentru Denis Rusu!

by Sorin Haut

Şoimii Lipova a făcut un pas în faţă după precedentele două sezoane din Liga a III-a la fotbal, când a terminat mereu a doua, cu titlul de vicecampioană în cont. În acest an, formaţia pregătită de Flavius Sabău s-a încoronat campioană, ce-i drept sub alt format competiţional al eşalonului terţ şi într-o serie mai restrânsă, a opta, cu echipe exclusiv vestice. Oricum, rămâne un rezultat important din istoria clubului şi până la urmă o performanţă notabilă, mai ales într-o stagiune pandemică, cu restricţii şi cazuri de Covid-19, dar şi cu accidentări. Când s-a tras linie, Lipova a terminat prima în „C8”, cu 41 de puncte, la cinci distanţă de conjudeţeana Crişul Chişineu Criş şi la zece lungimi peste timişenii de la CSC Dumbrăviţa. Trabalka şi colegii săi se pot lăuda cu un bilanţ excelent la final de campionat, 12 victorii, cinci egaluri şi doar o înfrângere şi un golaveraj de 37-12. Din păcate, primul loc în serie a fost premiat de FRF doar cu o prezență la barajul de promovare, şi acela în două etape. Iar acest prim baraj, cu Măgura Cisnădie, reprezentantă a judeţului Sibiu, a fost pierdut cu scorul general de 2-3. A fost 2-1 pentru adversari în prima manşă, disputată în deplasare, reuşita lui Salhi, din minutul 68, menţinând vii speranţele lipovanilor de a întoarce soarta calificării în returul de pe „Banatul”.

Prima în seria a opta, dar visul promovării s-a stins…

Sabău a început meciul tur cu: Iliescu – Nagy, Polgar, A.Popa, Filimon – Gavrilă (84 Ardelean), Salhi, Gherasim (81 D.Pop), Trip (69 Vlad) – Trabalka (84 Simedru), Paulevici (81 Stoin). Lipova chiar a sperat mai mult de o oră că poate face pasul spre finala pentru promovare. Filimon a deschis scorul în minutul 35, cu un şut excelent de la 30 de metri, la colţul lung, iar la pauză era 1-0, scor de calificare pentru gazde. Sibienii nu au renunţat însă la luptă şi au egalat în minutul 66, prin Condrea, după un corner. Pe final s-a jucat pe contre, dar s-a terminat 1-1 şi Cisnădie s-a calificat în barajul decisiv pentru promovare, unde va da peste conjudeţeana Viitorul Şelimbăr, câştigătoare netă a seriei a şaptea. Trupa de pe valea Mureşului a început returul cu: Iliescu – Nagy, Polgar, A.Popa, Stoin – Filimon (61 Ardelean), Salhi, D.Pop (56 Trip), Gherasim – Paulevici, Trabalka (61 Gavrilă). Lipova visa la promovarea în Liga a II-a, echipa şi-a dorit foarte mult, dar ghinionul şi parcă destinul s-au împotrivit accederii “şoimilor” în al doilea eşalon. Concluziile stagiunii le trage preşedintele secţiei de fotbal de la Şoimii, Radu Pop:

Radu Pop: „Barajul s-a pierdut în tur”!

“Băieţii au muncit, şi-au câştigat seria, iar pentru asta merită toată aprecierile şi felicitările. Barajul s-a pierdut, după părerea mea, în meciul tur din deplasare, când trebuia să câştigăm chiar la o diferenţă consistentă. Dar chiar şi aşa puteam întoarce uşor rezultatul în retur, doar că a intervenit o mare problemă şi anume 17 jucători au avut enterocolită după primul meci şi în săptămâna premergătoare returului nu ne-am putut antrena cum trebuie. Medicii ne-au spus că nu avem nicio şansă să jucăm, m-am gândit la sănătatea băieţilor şi chiar am vrut să solicităm amânarea meciului, dar la insistenţele lor am intrat pe teren şi asta a fost, nu ne-a ieşit aşa cum am vrut. Ne pare tare rău pentru oamenii din Lipova, care ne susţin necondiţionat, pentru cei din Arad care au venit să ne încurajeze.” Şoimii continuă în Liga a III-a, iar din acest an are toate şansele să revină acasă, pe noul şi modernul stadion din Lipova, care aşteaptă să fie inaugurat:

Revin acasă, pe noul stadion din Lipova!

“La ultima discuţie cu cei din conducerea oraşului am stabilit că se va continua în Liga a III-a, asta e dorinţa tuturor, iar din acest an ne mutăm acasă, noul stadion din Lipova este gata, mai avem de lucru puţin la parcări şi mici finisaje. Teoretic, vom putea începe noua ediţia de campionat pe arena noastră, chiar o să solicităm o comisie pentru licenţiere”, mai spune Radu Pop. Incertitudinea mare este la ora actuală legată de antrenorul Flavius Sabău, care după ani buni la cârma echipei, ar putea părăsi Lipova pentru un club important de Liga 1:

Flavius Sabău are ofertă importantă, din Liga 1!

Flavius Sabău are o ofertă serioasă şi tentantă de la un club important de Liga 1, am înţeles că pentru început ar fi antrenorul echipei a doua şi apoi secund la prima echipă. Dacă se vor materializa discuţiile, ar fi o lovitură importantă atât pentru el cât şi pentru noi, ca şi club, pentru că l-am susţinut, alături de Lipova s-a format şi a progresat. Discuţiile sunt foarte avansate şi în zilele următoare poate semna contractul, este strict opţiunea lui dacă rămâne aici sau pleacă. Lotul va suferi probabil modificări, în funcţie de ceea ce ne propunem, avem doi juniori împrumutaţi de la UTA, plus încă, cred, doi jucători la final de contract. Vor fi şi reveniri, Simion se întoarce după accidentarea la genunchi, ni se va mai alătura şi un alt jucător, care acum un an era în lotul nostru, dar totul depinde de antrenor şi de ce jucători va mai solicita. Cert este că noi lucrăm deja la acest aspect, indiferent dacă va rămâne sau nu Flavius Sabău în funcţie, pentru că ştiu ce îmi doresc”, ne-a mai declarat preşedintele de la Şoimii.

Juniorul Denis Rusu a „explodat” la UTA

Denis Rusu este cu siguranţă cel mai important fotbalist al Lipovei, talentatul junior împrumutat la UTA până la finalul acestui sezon mai având doi de contract cu Şoimii. În condiţiile în care Rusu, 19 ani, a confirmat şi chiar a fost titular în multe meciuri, fiind cel mai constant junior al arădenilor în Liga 1, Laszlo Balint şi oficialii “Bătrânei Doamne” şi-l doresc în continuare în tricoul “roş-alb”, dar oferta pentru un transfer definitiv la UTA nu a primit încă răspuns din partea clubului condus de Radu Pop. Fotbalistul originar din judeţul Bihor a şi marcat două goluri pentru UTA, primul în cea dintâi victorie stagională de pe arena “Francisc Neuman”, 1-0 cu Chindia şi al doilea în succesul extern cu 3-0 din faţa Clinceniului! Radu Pop confirmă oferta UTA-ei, dar spune că mai sunt şi alte oferte, atât din ţară cât şi din străinătate, iar o decizie va fi luată după o discuţie cu Denis Rusu, a cărui ultim cuvânt va fi decisiv!

Cinci oferte pe masă: „Este decizia lui unde merge”!

“Denis va alege ce îşi doreşte, vom decide împreună ce este mai bine pentru el. Vă pot spune că avem cinci oferte, trei din ţară şi două de afară pentru el, este un jucător foarte curtat. Nu ştiu cine ne-a căutat de la UTA şi nu a dat de noi, au fost discuţii şi da, vă pot spune că ne vom pune la masă şi în zilele următoare vom anunţa ceva oficial. Puteam să îl dau la Botoşani, Sepsi sau Dinamo, cluburi care s-au interesat de el şi ni l-au solicitat, dar am vrut la acel moment să ajut UTA, prin acest împrumut care expiră la 30 iunie. Singurul lucru cert este că nu va mai rămâne la Lipova, nu se pune problema de aşa ceva, este un băiat talentat, care a crescut enorm în ultima perioadă şi merită o echipă pe măsură”, conchide Radu Pop.

Facebook Comments