Cum a reușit să fugă Flavio Bolsonaro din Brazilia în SUA, cu ajutorul unui fost agent Mossad

Cum a reușit să fugă Flavio Bolsonaro din Brazilia în SUA, cu ajutorul unui fost agent Mossad
Un fost agent Mossad, devenit cetățean american, l-ar fi ajutat pe senatorul brazilian Flavio Bolsonaro, fiul fostului președinte Jair Bolsonaro, să fugă din țară, încălcând interdicția judecătorească de a părăsi Brazilia.
CNN Brazilia a dezvăluit operaţiunea vineri, citând concluziile unei anchete efectuate de o agenţie de securitate din Brazilia, anunță Jerusalem Post, potrivit HotNews.ro.
Conform raportului, operaţiunea a fost planificată înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi a beneficiat de sprijinul unor personalităţi din Argentina şi din Statele Unite.
Conform anchetei, fostul ofiţer de informaţii israelian, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a sosit în Brazilia pe 19 octombrie, cu şase zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. El l-a însoţit pe Bolsonaro din capitală, Brasília, până la graniţa cu Argentina şi a rămas în vehicul alături de acesta în timpul trecerii frontierei.
Marţi, anchetatorii brazilieni au identificat, pe baza imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere, două autoutilitare care au traversat podul Tancredo Neves, care leagă Foz do Iguaçu, în Brazilia, de Puerto Iguazú, în Argentina.
Bolsonaro şi fostul agent Mossad au călătorit într-unul dintre vehicule, în timp ce soţia şi cele două fiice ale sale au călătorit în cel de-al doilea. Unul dintre şoferi a fost identificat ca fiind un fost consilier municipal din Foz do Iguaçu, iar cel de-al doilea şofer era fiul său.
După ce au trecut graniţa, familia s-a îmbarcat într-un avion Gulfstream G400 operat de compania aeriană argentiniană Baires Fly. Aeronava a decolat spre Statele Unite, a realimentat la Guayaquil, în Ecuador, şi a aterizat miercuri dimineaţă la Aeroportul Executiv Opa-locka, lângă Miami.
Conform unui articol publicat în The New York Times, Jason Miller, un strateg politic apropiat de preşedintele SUA, Donald Trump, a contribuit la organizarea zborului.
În acelaşi timp, ziarul argentinian Clarín a relatat că Santiago Caputo, unul dintre principalii consilieri ai preşedintelui argentinian Javier Milei, a sosit în zona de frontieră pentru a supraveghea operaţiunea şi a împiedica documentarea trecerii frontierei.