Inspectoratele şcolare vor fi desfiinţate și înlocuite cu direcţii judeţene

Inspectoratele şcolare vor fi desfiinţate și înlocuite cu direcţii judeţene
Inspectoratele Școlare trebuie desfiinţate şi înlocuite cu Direcţii judeţene de învăţământ. Acest lucru este stipulat prin lege, însă până acum reorganizarea a fost prorogată. Discuţia se redeschide acum, odată cu noua echipă de la conducerea Ministerului Educaţiei. Invitat duminică la emisiunea Info Edu de la TVR INFO, Sorin Ionescu, ministru delegat pentru învăţământul preuniversitar, a declarat că până toamna viitoare ar trebui desfiinţate toate inspectoratele. „Mi-aș fi dorit ca, pe lângă concursul de directori, să avem și concurs de inspectori, astfel încât toți acești oameni să fie validați nu de o susținere USR, PNL sau de altă factură, ci de o susținere profesională obținută în urma unor rezultate. Știți, a părut pentru foarte mulți oameni din teritoriu nedrept acest lucru. L-am înțeles din punct de vedere juridic. Practic, inspectoratele nu puteau să organizeze concursuri pentru că ele nu mai existau în această arhitectură. Dar, pe de altă parte, să nu uităm că inspectorii numiți, cum ați spus dumneavoastră, sau susținuți de USR, PNL, au organizat concursul pentru directori. Ăsta a fost specificul acestui concurs, dar eu cred că dacă vrem să avem un management eficient la nivelul școlar trebuie să profesionalizăm această categorie de oameni şi aici mă refer şi la inspectori, şi la directori, astfel încât ei să poată să reflecteze cât mai bine politica educaţională în ţară”, a declarat Sorin Ionescu la TVR Info.
Întrebat dacă va deschide procesul de reorganizare a inspectoratelor, în aşa fel încât în toamna anului viitor să nu mai avem inspectorate şcolare judeţene, ci direcţii şcolare, aşa cum prevede legea, ministrul delegat pentru învăţământul preuniversitar a afirmat că și-ar dori ca acest lucru să intre în vigoare de la 1 septembrie 2027. ”Este unul dintre lucrurile pe care ni le-am propus. Chiar în aceste zile avem discuţii cu toţi oamenii din minister pentru a accelera acest proces. Aşa cum ştiţi, această amânare, această prorogare expiră la 31 august 2027. Este ceea ce ne dorim, ca la 1 septembrie să punem în practică o lege care a fost dată în urmă cu câţiva ani”, a spus Sorin Ionescu.