Preţul pe care îl are Microlino, micro-maşina care a început să facă senzaţie pe străzile din România
Microlino este micro-maşina care a început să apară şi pe străzile din România, mulţi şoferi preferând-o, pentru că se adaptează condiţiilor de trafic de la noi. Din lipsă de spaţiu şi a unor locuri de parcare, tot mai mulţi români apelează la mijloace de transport cât mai mici,...
Deşeuri din Austria și Belgia oprite la Nădlac II. Aproximativ 20 tone de îmbrăcăminte second-hand și materiale plastice
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Arad, nu au permis intrarea în ţară două automarfare încărcate cu aproximativ 20...
Autoturism dat în urmărire de autoritățile din Germania, descoperit în PTF Nădlac II
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, la controlul de frontieră, un cetățean român care a încercat să iasă din ţară cu un autoturism marca Nissan Qashqai, estimat la valoarea de aproximativ 10.000 de euro, căutat de autorităţile...
Ziua Porților Deschise, la Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad
Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad vă invită sâmbătă, 30 aprilie a.c., între orele 10,00-14,00, la „Ziua Porților Deschise”, în Parcul “Mihai Eminescu”, din municipiul Arad. Arădenii de toate vârstele sunt așteptați alături de noi! Jandarmii arădeni vă vor prezenta...
Calendarul înscrierilor la creșă și grădiniță. Perioada în care părinții trebuie să depună cererile
Calendarul pentru înscrierea la creșă și grădiniță 2024 a fost aprobat și publicat în Monitorul Oficial. Calendarul înscrierii la creșă și grădiniță a fost publicat, luni, 25 martie, în Monitorul Oficial. Inițial, proiectul pus în dezbatere prevedea ca înscrierile să înceapă...
Se pregăteşte reducerea facturilor la energie electrică şi gaze pentru români
Vine și o veste bună pentru românii. Consumatorii ar putea să plătească facturi mai mici de la 1 aprilie. Guvernul se pregătește să scadă plafoanele la care furnizorii cumpără energie și gaze, iar efectele ar urma să se simtă din mai sau din iunie. Această ordonanță este pusă în...
Acord istoric între Visa şi Mastercard pentru reducerea comisioanelor. Noile tarife stabilite
Visa şi Mastercard au ajuns la un acord estimat la 30 de miliarde de dolari, pentru a limita comisioanele pentru cardurile de credit şi de debit pentru comercianţi. Acord istoric între Visa şi Mastercard pentru reducerea comisioanelor. Noile tarife stabilite Sursa foto: Profimedia Images de...
Handbalul juvenil arădean, la ora competițiilor. Senioarele Curticiului joacă cu timișene
Echipa de handbal feminin Frontiera Curtici va organiza Final Four-ul Campionatului Judeţean de senioare al judeţului Timiș. Astfel, în week-endul 6-7 aprilie, în sala de sport din Macea vor avea loc jocurile turneului final, după următorul program: sâmbătă, 6 aprilie, ora 15, locurile...
Veste bună, pentru șoferi. Guvernul va prelungi plafonarea tarifelor RCA
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a anunţat că Guvernul va prelungi plafonarea tarifelor la polițele RCA. Actuala plafonare a tarifelor RCA expiră pe 31 martie 2024. . "Vă anunț că am publicat în transparență o propunere de prelungire a plafonării tarifelor #RCA până la 30 iunie...
Ucraina va fi adversara tricolorilor, la EURO 2024! Georgia și Polonia merg și ele la turneul final
Selecţionata de fotbal a Ucrainei va fi adversara României în Grupa E la EURO 2024, după ce a învins echipa Islandei cu scorul de 2-1, marţi seara, la Wroclaw (Polonia), în finala play-off-ului B. Islandezii au deschis scorul prin Albert Gudmundsson (30), dar Ucraina a reuşit să întoarcă...
România a cedat previzibil în fața Columbiei, arădeanul Man a oferit un assist la golul lui Tănase
Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Columbiei cu scorul de 3-2 (2-0), loc marţi seara, pe Stadionul Civitas Metropolitano din Madrid, într-un meci amical. Una dintre cele mai în formă echipe din fotbalul mondial s-a impus mai clar decât o arată scorul, prin...
O femeie a fost prins drogată la volan, în municipiul Arad
La data de 25 martie a.c., în jurul orei 10.48, polițiștii Biroului Rutier au depistat o femeie de 36 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism în municipiu. Din verificări a reieșit că femeia nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, iar testarea cu aparatul din...
Scandal într-un bar din Chișineu-Criș. Opt bărbați au fost reținuți
La data de 24 martie a.c., polițiștii orașului Chișineu-Criș au fost sesizați despre un scandal, la un bar din localitate. Din primele cercetări a reieșit că, pe fondul consumului de alcool, 8 bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 58 de ani, s-ar fi agresat fizic, tulburând astfel...
Un alt utist, decisiv sub tricolor: Rareș Pop a marcat golul victoriei României U19!
Zi excelentă pentru fotbaliștii UTA-ei convocați la echipele naționale. După Cristian Mihai, care a marcat golul victoriei pentru România U21, Rareș Pop a fost și el decisiv pentru naționala U19, în meciul contra Croației, câștigat de „tricolori” cu 1-0. Utistul a intrat pe teren...
Șoferii care circula fără RCA riscă amenzi de 15 ori mai mari
Șoferii care circulă fără RCA și cei care nu își duc mașina într-un loc privat când asigurarea este suspendată riscă amenzi de 15 ori mai mari până acum. Proiectul a fost adoptat, luni, de Senat. Amenzile sunt cuprinse între 2.000 și 15.000 de lei, în funcție de tipul mașinii,...