UN DEŢINUT S-A SPÂNZURAT ÎN PENITENCIARUL ARAD
Un deţinut în vârstă de 48 de ani, din Penitenciarul Arad, condamnat pentru furturi, a fost găsit, marţi, spânzurat în baia celulei, de către colegi, care i-au alertat pe gardieni, conform news.ro. Personalul medical al penitenciarului a încercat resuscitarea bărbatului, însă acesta...
FALCĂ VISEAZĂ LA POSTUL LUI BLAGA ȘI PREGĂTEȘTE REVOLTA ÎN PNL
Chemarea lui Vasile Blaga a creat un adevărat cutremur în PNL, dar mai ales în vechiul PDL, scrie stiripesurse.ro. Faptul că Vasile Blaga a încercat să țină la secret motivele audierii sale și a dat vina pe accidentul de mașină, ulterior fiind contrazis de purtătorul de cuvânt al DNA,...
DIRECTORUL CET HIDROCARBURI A FOST „EXECUTAT“ DE ECHIPA FALCĂ
Schimbări importante pentru cele două CET-uri în ultimele săptămâni. După pensionarea directorului Pavel Moisă, de la CET Arad, și înlocuirea sa cu un timișorean aflat în prag de pensionare, săptămâna trecută a urmat votarea în CLM a fuziunii celor două CET-uri. Săptămâna...
CUM S-A ÎNFRUPTAT DIN CELE LUMEȘTI ARĂDEANUL SOFRONIE DRINCEC, EPISCOP AL ORADIEI
Zilele trecute, aflam cu mare mirare ca DNA a patruns, pentru prima data, in viesparul unei institutii protejate, de la Revolutie incoace: biserica, scriu cei de la ancheteonline.ro. Desi au mai fost ceva tentative de a face curat in “Casa Domnului” ( vezi cazul arhiepiscopului Teodosie...
INCENDIU URMAT DE EXPLOZII, LA UN ATELIER DE DEZMEMBRĂRI AUTO DIN ARAD
Un incendiu urmat de explozia unor butelii a distrus un atelier de dezmembrari auto din municipiul Arad, fara ca vreo persoana sa fie ranita. Flacarile au avut pana la 15 metri inaltime, coloana de fum a fost vizibila de la o distanta de aproximativ zece kilometri. Incendiul a izbucnit in noaptea...
SĂ VEZI ȘI SĂ NU CREZI! PRIMARUL FALCĂ LAUDĂ COMPANIA DE APĂ
Primarul Municipiului Arad, Gheorghe Falcă, apreciază îmbunătățirea conlucrării dintre municipalitate și Consiliul Județean, aspect constatat și astăzi cu privire la modul în care serviciul Edilitar al Primăriei și Compania de Apă au colaborat pentru a asigura preluarea apelor...
MIHĂIȚĂ CALIMENTE: ”SUB CONDUCEREA LUI FALCĂ, ARADUL A DEVENIT UN ORAȘ DE MÂNA A TREIA”
Autosuficient și îngâmfat în tot ceea ce privește comunicarea, orașul nostru a fost eliminat din competiția respectivă în primă fază, având cel mai slab proiect. S-au cheltuit pentru acest ”cel mai slab proiect” 20 de milioane de euro. Dar ce contează pentru Domnul Falcă? Cred că...
A VENIT PLOAIA, AU VENIT ȘI PROBLEMELE! INTERVENȚII PE MAI MULTE STRĂZI DIN MUNICIPIU
Echipele de intervenţie ale Companiei de Apă au fost mobilizate încă din jurul orei 9, în această dimineaţă pentru înlăturarea efectelor ploii torenţiale. În zona Gemi Center şi la Pasajul de pe str. Voinicilor intervin 2 motopompe şi 2 vidanje pentru evacuarea apelor pluviale de pe...
FALCĂ A AJUNS „VEDETĂ“ ÎN TOATĂ ȚARA, DIN CAUZA LIMBAJULUI VULGAR FOLOSIT PE FACEBOOK
Desemnarea Timișoarei drept capitală culturală pentru 2021 a încins spiritele în municipiul vecin, Arad, ceea ce a scos la iveală comportamentul degradant al primarului Gheorghe Falcă, scrie ancheteonline.ro. Poate că lucrurile nu s-ar fi inflamat dacă Falcă, într-un spirit populist,...
TUPEU FĂRĂ LIMITE: FALCĂ ÎȘI AROGĂ MERITE PENTRU TIMIȘOARA CAPITALĂ CULTURALĂ 2021
Deputatul PSD Dorel Căprar crede că Gheorghe Falcă și cei din suita sa nu au căderea morală să își asocieze nici măcar tangențial numele cu reușita administrației timișorene de a dobândi titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021. "Sigur că personajului în cauză nu îi...
PRIMARUL COMUNEI VÂRFURILE, TRIMIS ÎN JUDECATĂ PENTRU DETURNARE DE FONDURI
Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara au finalizat cercetările și au dispus trimiterea în judecată a primarului comunei Vârfurile, GIURGELEA RADU-TIBERIU, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deturnare de fonduri în formă continuată. La data de 11 mai 2012,...
ALDE ARAD: FALCĂ ŞI ACOLIŢII SĂI TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ PENTRU DEZASTRUL DE LA CET
Președintele ALDE Arad, Mihăiță Calimente, solicită de urgenţă un audit independent pentru a se vedea situaţia celor două CET-uri, aflate în pragul falimentului. De asemenea, Calimente susţine că cei vinovaţi trebuie să plătească, în frunte cu Gheorghe Falcă, pentru dezastrul de...
EPISCOPUL ORADIEI, ARĂDEANUL SOFRONIE DRINCEC, VIZAT ÎNTR-UN DOSAR DE CORUPȚIE
Procurorii DNA Oradea au trecut pragul Episcopiei Ortodoxe Oradea şi al mănăstirii Izbuc. Potrivit unor surse, ar fi vizat arhimadritul Mihail Tărău, stareţul Mănăstirii Izbuc, dar şi episcopul Sofronie Drincec. În această dimineață au avut loc descinderi la Episcopia Ortodoxă a...
ȘI TRANSPORTATORII ARĂDENI PROTESTEAZĂ!
Transportatorii protestează, joi, în mai multe oraşe din ţară, faţă de majorarea tarifului RCA, la Sibiu circulaţia desfăşurându-se cu viteză redusă pe DN1, iar la Suceava centrul municipiului este blocat. Circulaţia se desfăşoară cu dificultate, joi, la limita dintre judeţele...
INVESTIŢII DE 27 DE MILIOANE DE EURO PENTRU AEROPORTUL ARAD, UNDE NU ATERIZEAZĂ NICIUN AVION
Ministerul Transporturilor a făcut public Master Planul General de Transport (MPGT), documentul strategic pentru investiţiile din domeniul transporturilor pe următorii 15 ani, care urmează a fi adoptat printr-o Hotărâre de Guvern. Documentul conţine principalele proiecte de autostrăzi,...