FALCĂ A AJUNS „VEDETĂ“ ÎN TOATĂ ȚARA, DIN CAUZA LIMBAJULUI VULGAR FOLOSIT PE FACEBOOK

by Cosmin Mihuta

Desemnarea Timișoarei drept capitală culturală pentru 2021 a încins spiritele  în municipiul vecin, Arad, ceea ce a scos la iveală comportamentul degradant al primarului Gheorghe Falcă, scrie ancheteonline.ro. Poate că lucrurile nu s-ar fi inflamat dacă Falcă, într-un spirit populist, nu și-ar fi arogat niște merite…pe care nu le merită.

Într-o postare pe Facebook, vineri seara, edilul a declarat că Timișoara ar fi câștigat competiția și datorită demersurilor duse de administrația locală Arad. Trebuie precizat că dosarul de participare a municipiului Arad  la finala  competiției ”Capitala Culturală Europeană 2021” a fost respins .  Însă, Falcă  a afirmat că prin succesul Timișoarei,  toată zona de vest a țării are de câștigat, inclusiv Aradul, care este partener al capitalei culturale europene pe 2021.

Oamenii au reacționat imediat și au taxat incercările de manipulare electorală pusă la cale de Gheorghe Falcă. Neputincios în fața unui dialog  civilizat, edilul a picat într-un limbaj injurios și de mahala. Oamenii i-au reproșat că primaria Arad a fost incapabilă să vină cu un proiect fezabil  pentru a câștiga titlul de capitală culturală europeană pentru 2021 și,drept urmare,  se agață disperat de succesul Timișoarei.

Falcă a recționat, jignindu-i pe oameni, cu apelativul ”penibilule” și, considerând că sunt de la PSD, i-au acuzat că  ”ling  la Fifor”, referindu-se la senatorul PSD, Mihai Fifor. Atunci, arădenii, dezgustați, l-au taxat: ”Ce limbaj elevat aveți domn primar”!, ”Eu nu sunt pesedist, nu am votat niciodată PSD. Mulțumesc pentru răspunsul edificator. Cum spuneam, ridicol. Exprimare de primar: lingeați la Fifor”, ”Voi lingeți la Fifor? Nu-mi vine să vred deși citesc…si recitesc postarea dvoastra, deși nu sunt pesedistă…incercați să păstrați un nivel decent, indiferent de injuriile care vă sunt aduse, fondate sau nefondate”, ”Sincer, ești penibil, chiar nu-ți dai seama?”, ”Ce limbaj elevat aveți domn primar! Unde ați învățat să vorbiți așa?”. Într-o altă postare, Falcă răspunde unui cititor ce a scris despre eșecul Aradului,  pe pagina sa de Facebook: ”Penibilule! Ponta a blocat proiectul”.

Un alt  cititor îi aduce aminte lui Falcă despre proiectele eșuate ale administrația locală, sub conducerea sa: ”Nu mă interesează politica, dar îmi este dor să văd că cineva ține la Arad și nu pot spune că dvoastră sunteți acea persoană. De ce distrugeți viitorul copiilor noștri?. Exemplu: stadioanele de fotbal. De ce  a  ajuns cel mai renumit ștrand din oraș  pustiu și părăsit de oameni? De ce în alte orașe stadioanele se construiesc în câțiva ani, iar la noi,  triplu față de aceștia? De ce distrugeți tot ce este verde?  De ce nu ați luptat ca Aradul să fie capitala culturală europeană?  Îmi pare rău că am ajuns să spun că sunteți un țăran, dar nici acest lucru nu se potrivește pentru că țăranii sunt oameni harnici de la țară”.

Într-o altă postare, Gheorghe Falcă este pus la punct de un alt arădean, pe pagina sa de facebook: ”Domnule primar, frizezi ridicolul cu aroganța asta gratuită a unor merite  existente doar în capul dumitale. Pînă unde poate merge tupeul și mulgerea banilor publici în condițiile în care strategia gândută de voi a eșuat lamentabil în fața juriului”.

Trebuie precizat că  și Aradul a participat la competiția  ”Capitala Culturală Europeană 2021”, dar dosarul său a fost respins  din faza calificărilor.  Banii alocați de Primăria Arad pentru această candidatură a fost de 50 de milioane de euro, bani pierduți pe apa Sâmbătă. În concluzie, Aradul pierde nu are nimic de câștigat de pe urma desemnării Timișoarei, drept capitală culturală europeană pe 2021. Și nu pierde acolo, câțiva bănuți, ci 50 de milioane de euro. Bani, poate pentru refacerea intregii infrastructuri a orașului.

Iată câteva postări de pe pagina de FB a lui Gheorghe Falcă:

 

Facebook Comments