„Cinci zile de povești. De istorii magice. De întâlniri memorabile. Cinci zile în care arta animației transformă lumea. Festivalul Internațional de Artă a Animației Euromarionete este, înainte de toate, o întâlnire cu magia scenei, cu acel moment în care o păpușă prinde viață în mâinile unui artist și devine personaj, poveste, emoție. Între 14 și 18 octombrie 2026, Aradul devine locul în care această magie se întâmplă din nou. Scenele festivalului se transformă în spații ale imaginației, în care păpuși, marionete și actori dau viață unor lumi spectaculoase și unor povești care se adresează tuturor vârstelor – de la cei mai mici spectatori până la adolescenți.
Euromarionete este, însă, anul acesta, și despre lumea din spatele cortinei. Despre imaginația care creează, despre mâinile care dau viață și despre artiștii care fac posibilă întâlnirea dintre obiect și poveste. De aceea, festivalul deschide și o fereastră către scenografie prin „Parada vedetelor din lumea marionetelor”, o expoziție-eveniment care aduce în fața publicului păpuși și afișe din spectacole care au încântat generații întregi.” – spune Adela Moldovan, director artistic al Euromarionete 2026.
Program Festivalul Internațional de Arta Animației – Euromarionete 14 – 18 octombrie 2026
miercuri, 14 octombrie
ora 10.00
Sala Trupei Marionete
Teatrul de Păpuși „Prichindel” Alba-Iulia
„Capra cu trei iezi”, după Ion Creangă (4+)
regie: colectivă
durata: 50 min
miercuri, 14 octombrie, ora 12.00
Sala Clio (Complexul Muzeal Arad)
Parada vedetelor din lumea marionetelor – vernisaj
expoziție îngrijită de Adela Moldovan
scenografie: Irina Chirilă
miercuri, 14 octombrie, ora 18.00
Sala Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad
Deschiderea oficială a festivalului EUROMARIONETE, ediția a 22-a
Miniconcert Cári Tibor
miercuri, 14 octombrie, ora 19:00
Sala Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gulliver” Galați
Zmeie, Basme și Fantasme (12+)
spectacol nonverbal
concept, regie și coregrafie: Lari Giorgescu
durata: 1h20min
joi, 15 octombrie, ora 10:00
Sala Trupei Marionete
Teatrul Academic Regional de Păpuși din Transcarpatia „BAVKA” (Ujhorod, Ucraina) Secretul bufniței – poveste ecologică (5+)
spectacol în limba ucraineană fără traducere
regia: Natalia Orieshnikova (artistă emerită a Ucrainei)
durata: 40min
joi, 15 octombrie, ora 18:00
Sala Trupei Marionete
Teatrul „Magic Puppet”, Cluj-Napoca
Rața, moartea și laleaua de Alexandra Felseghi după Wolf Erlbruch (6+)
regia: Oana Tămaș
durata: 40min
vineri, 16 octombrie, ora 10:00
Sala Trupei Marionete
Teatrul „Regina Maria” Oradea – Trupa Arcadia
Cipi, piticul uriaș, după Sándor Fodor, un spectacol de Iulian Bulancea (5+)
regia: Iulian Bulancea
durata: 1h
vineri, 16 octombrie, ora 10:00 și ora 11:00
Sala Clio (Complexul Muzeal Arad)
Teatrul Bóbita (Pécs, Ungaria)
Peripeții muzicale (<3)
dramaturg și regizor: Rozi Kocsis
durata*: 25 min
spectacol în limba maghiară fără traducere
*după încheierea fiecărei reprezentații are loc o serie de jocuri muzicale interactive
vineri, 16 octombrie, ora 17:00
Sala Trupei Marionete
Teatrul de Păpuși „Puck”, Cluj Napoca
Dracula. Despre cum am devenit monstru* (7+)
spectacol nonverbal
concept, regie și scenografie: Dimitros Stamou și Demy Papada (Merlin Puppet Theatre, Berlin)
durata: 50 min
*Proiect realizat cu sprijinul Centrului Cultural German din Cluj-Napoca și al Goethe-Institut România.
vineri, 16 octombrie, ora 19:00
Sala Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad
Amintiri din copilărie - concert Ada Milea
durata: 1h
sâmbătă, 17 octombrie, ora 11:00
Sala Trupei Marionete
Teatrul pentru Copii „Arlechino”, Brașov
Jack și vrejul de fasole (4+)
regia: Béres László
durata: 45 min
sâmbătă, 17 octombrie, ora 18:00
Sala Trupei Marionete
Teatrul pentru copii și Tineret „Merlin”, Timișoara
Pietre de Tom Lycos & Stefo Nantsou (13+)
regia: Béres László
durata: 50 min.
duminică, 18 octombrie, ora 11:00
Sala Trupei Marionete
Teatrul de Păpuși „Napsugár” (Békéscsaba, Ungaria)
Magia cubului* (<4)
spectacol nonverbal
regia: Csortán Zsóka
durata: 30 min
*după încheierea spectacolului are o serie de jocuri interactive