ALDE ARAD: FALCĂ ŞI ACOLIŢII SĂI TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ PENTRU DEZASTRUL DE LA CET

by Florian Popa

Președintele ALDE Arad, Mihăiță Calimente, solicită de urgenţă un audit independent pentru a se vedea situaţia celor două CET-uri, aflate în pragul falimentului. De asemenea, Calimente susţine că cei vinovaţi trebuie să plătească, în frunte cu Gheorghe Falcă, pentru dezastrul de la CET. „Suntem cu toții oripilați, chiar disperați, cu privire la situația catastrofală a celor două CET-uri din Arad. Cu datorii de peste 100 de milioane de lei și cea mai scumpă gigacalorie din țară (232 de lei!), respectiv o strategie de fuziune lansată de Falcă și ciracii lui din Partidul Portocaliu, așa cum tot aceștia au lansat și „strategia” de dezmembrare a celor două entități în urmă cu câțiva ani, dovedită falimentară și păguboasă, urmările vor fi resimțite în buzunarele tuturor arădenilor – ale abonaților dar și ale plătitorilor de taxe și impozite, din care se dau subvențiile. Arădenii trebuie să știe că nu Falcă și gașca portocalie plătesc aceste dezastre produse asupra economiei locale, ci noi toți, arădenii.

Din acest motiv, ALDE Arad solicită de urgență un audit independent la cele două CET-uri, iar prejudiciul constatat să fie recuperat integral de la factorii decidenți și responsabili, adică Falcă și acoliții săi portocalii care au populat în posturi de conducere și de decizie, pe salarii și prime grase, cele două unități energetice din municipiu.

Cerem destituirea membrilor din Consiliile de Administrație, a conducerii incompetente a celor două CET-uri, depolitizarea acestora și elaborarea, de către specialiști, a unei strategii energetice în vederea asigurării căldurii și a apei calde în locuințele arădenilor, în această iarnă, la prețuri decente și corecte“, susține președintele ALDE Arad, Mihăiță Calimente.

Facebook Comments