Ovidiu Şerban, atac devastator la Primărie şi CJA: „Habar n-au de sport!”
Rezultatele celei de-a doua sesiuni de proiecte de la Centrul Municipal Cultural Arad l-au enervat la culme pe preşedintele CS Universitatea Aurel Vlaicu, Ovidiu Şerban. Cu gimnastica aerobică, atletismul şi judo vârfuri de lance, performanţe cu care gruparea universitară se remarcă de...
Subprefectul Damian: „Drumul Arad-Pâncota se află în aceeași stare deplorabilă ca și documentarea lui Răzvan Cadar referitoare la pesta porcină“
Vicepreședintele CJA Răzvan Cadar a lansat, marți, o serie de acuzații la adresa „instituțiilor controlate de PSD, care ar fi trebuit să prevină răspândirea pestei porcine în județul Arad, dar au eșuat lamentabil”. Cu privire la ultima declarație publică a lui Răzvan Cadar,...
Două drumuri județene intră în lucru: Gurahonț-Buteni și Zăbalț-limită județ Timiș
Consiliul Județean Arad demarează lucrările la două drumuri județene, semnându-se ordinul de începere a lucrărilor pentru tronsoanele Gurahonț-Dieci-Buteni, respectiv Zăbalț-limită județ Timiș. „Sunt două drumuri importante pentru administrația județeană, care n-au fost...
Dorel Căprar: „S-a mai dus o vară, iar drumurile din județul Arad arată tot ca după război“
Vara se apropie de sfârșit, dar lucrările anunțate de Consiliul Județean Arad la drumurile județene întârzie să apară. Deși promisiuni au primit cu nemiluita din partea autorităților, cetățenii sunt nevoiți să circule pe aceleași drumuri pline de gropi, iar speranțele ca...
Victorie pentru Marius Copil, în primul tur la US Open
Marius Copil, nr. 93 ATP a reușit să treacă de primul tur de la US Open, după un meci-maraton, care a durat patru ore și 15 minute. Marius Copil a avut nevoie de cinci seturi pentru a-l elimina pe francezul Ugo Humbert, nr. 63 ATP. A fost un meci în care până la urmă experiența lui...
Zilele Aradului 2019, la ora bilanțului: Aproximativ 60.000 de participanți în cele 10 zile de sărbătoare
Ediția din acest an a Zilelor Aradului s-a încheiat, duminică, la Ștrandul Neptun, iar organizatorii au anunțat că manifestările au atras aproximativ 60.000 de persoane, care au participat la evenimentele organizate în cele zece zile, care s-au desfășurat atât în centrul orașului cât...
Bombă de aviație, descoperită la Frumușeni! Echipajele pirotehnice ale ISU Arad, la fața locului
Ieri, 27 august în jurul orei 18.45, în urma unui apel la 112, echipajul pirotehnic al ISU ARAD s-a deplasat în zona localității Frumuseni pe drumul județean ce face legătura între Arad și Frumuseni. La fața locului au găsit o bombă de aviație, exploziv-brizantă de 50 kg. Muniția...
Șoricioaica transformă tot mai mulți tineri din Arad în „zombie“. Încă două cazuri au fost semnalate luni
Un individ ce afișa comportamentul „zombie”, cauzat de consumul de șoricioaică, a fost imobilizat de polițiștii locali cu atribuții de ordine publică luni, 26 august 2019, la orele 12.30, în timp ce se oscila dezbrăcat în zona Palatului Administrativ. Bărbatul astfel surprins de...
Cartea de condoleanţe în memoria lui Zsolt Török rămâne deschisă până la sfârșitul anului
Primăria Muncipiului Arad şi Teatrul Clasic “Ioan Slavici” au deschis o carte de condoleanţe în memoria alpinistului Zolt Török. Persoanele care vor dori să lase un mesaj scris în această carte o pot face în holul principal al clădirii Teatrului Clasic. Cartea de condoleanţe va...
Acțiune de amploare împotriva braconierilor. Polițiștii au apelat la armele din dotare
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, împreună cu cei din cadrul polițiilor orășenești, au organizat, în noaptea de 23/24 august a.c., o acțiune de amploare în pădurile județului, în vederea depistării persoanelor care săvârșesc activități de...
Atenție, șoferi! Restricție parțială de circulație pe Bulevardul Revoluției
De astăzi pe Bulevardul Revoluţiei se deschide un nou front de lucru pentru lucrările desfăşurate în cadrul contractului de lucrări CL3 – Reabilitare reţea canalizare în Arad şi facilitate de tratare nămol cu var la staţia de Epurare Arad. Noul front de lucru vizează secţiunea de...
O chelneriță a fost bătută pe terasa unui local din Micălaca. Cei doi agresori, soț și soție, au fost reținuți
La data de 23 august a.c., în urma unui apel la 112, polițiștii Secției 2 Micălaca au fost sesizați despre faptul că o femeie este agresată de o femeie și un bărbat pe terasa unui local din municipiu. După ce ar fi aplicat mai multe lovituri victimei, cei doi ar fi părăsit localul,...
Cad ornamentale de pe clădiri, pe strada Mețianu! Polițiștii locali au împrejmuit zona
În legatură cu incidentul care a avut loc în urmă cu puţină vreme pe strada Meţianu nr 14, Primăria Municipiului Arad face următoarele precizări. Poliţiştii Locali din cadrul Serviciului de Ordine Publică şi Circulaţie din cadrul Direcţiei Generale Poliţia Locală Arad au...
Coşmar la Timişoara! UTA pierde cu Ripensia pe un final electrizant
Meci de uitat astăzi, la Timişoara, cu o Ripensia ce i-a provocat "Bătrânei Doamne" - susţinută pe Bega de peste 250 de suporteri - prima înfrângere stagională în Liga a II-a! Cu punctaj maxim şi fără gol primit înaintea duelului, UTA a început în jumătatea adversă confruntarea de...
Decizie drastică: Ţucudean se retrage temporar din fotbal, la doar 28 de ani
George Ţucudean se retrage temporar din activitatea sportivă. Golgheterul CFR-ului a luat această decizie ca urmare a celor două intervenţii pe inimă la care a fost supus în ultimele luni. Lovitură pentru campioană. Golgheterul ultimelor două sezoane din Liga 1 a luat o hotărâre...