Acțiune de amploare împotriva braconierilor. Polițiștii au apelat la armele din dotare

by Florian Popa
Please follow and like us:

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase, împreună cu cei din cadrul polițiilor orășenești, au organizat, în noaptea de 23/24 august a.c., o acțiune de amploare în pădurile județului, în vederea depistării persoanelor care săvârșesc activități de braconaj sau nu respectă regimul armelor și munițiilor.

În acest context, în jurul orei 00:00, polițiștii au observat un autoturism de teren care se deplasa pe direcția Secaci-Bochia.

Deși inițial șoferul a oprit la semnalele polițiștilor, ulterior, după ce acestia au coborât din mașină, autoturismul a demarat, fiind executate de polițiști 4 focuri de armă (2 în plan vertical-somație și 2 asupra autorismului), fără a se reuși oprirea autoturismului.

În urma verificărilor efectuate a fost identificat propietarul mașinii, fiind continuate cercetările sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecatoria Ineu, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj cinegetic.

Menționăm că, în cadrul aceleiași acțiuni, la data de 24 August a.c., în jurul orei 03:00, pe raza localității Hășmaș au fost depistați 5 bărbați care nu dețineau autorizații de vânătoare legale, fiind întocmit în acest sens un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj cinegetic.

Facebook Comments