A murit Alexandru Arşinel. Marele actor român avea 83 de ani

/
Florin Popa
A murit Alexandru Arşinel. Marele actor român a fost foarte bolnav în ultima perioadă. Actorul fusese recent internat într-un centru specializat de îngrjiri paliative, după ce starea sa de sănătate s-a deteriorat rapid. Chiar angajaţii centrului au fost cei care au solicitat ca Alexandru...

România are cele mai proaste drumuri din UE

/
Andreea Radu
Deși starea drumurilor din Bulgaria s-a deteriorat foarte mult în ultimul an, ultimul loc în UE la acest capitol este ocupat de România, susține publicația bulgară 24Chasa, citată de Rador.ro. Clasamentul a fost realizat după un raport al Forumului Economic Mondial și un sondaj efectuat...

Un poliţist local dădea amenzi din birou, după ce le falsifica, şi chiar semna în locul oamenilor amendaţi

/
Andreea Radu
Un poliţist local din Dumbrăviţa, judeţul Timiş, a fost reţinut pentru că dădea amenzi din birou, după ce le falsifica şi chiar semna în locul celor amendaţi, care, în realitate, habar nu aveau că au încălcat legea, scrie antena3.ro. Totul a ieşit la iveală după ce mai mulţi...

Vremea joi, vineri și în weekend. Unde se vor înregistra 30 de grade

/
Florin Popa
Meteorologul de serviciu al ANM, Meda Andrei, a declarat că în weekend-ul care urmează vom avea parte de temperaturi peste medie, în unele zone acestea ajungând chiar la 30 de grade, scrie antena3.ro. ”Sunt temperaturi tot mai plăcute, iar în a doua jumătate a săptămânii (joi, vineri...

Salarii majorate pentru primari, consilieri și președinți de CJ. Cât câștigă lunar aleșii locali

/
Florin Popa
Peste 25 de milioane de lei va cheltui statul român pentru majorările salariilor aleșilor locali. Mai exact, peste 8 milioane de lei lunar, scrie antena3.ro. Vorbim de 41 de președinți de consilii județene, 3.180 de primari, peste 40.000 de consilieri locali și 1.338 de consilieri județeni....

Un român a inventat un sistem care poate reduce factura la gaze cu până la 70%

/
Andreea Radu
Un român a inventat un sistem care poate reduce factura la gaze cu până la 70%. Totodată, inventatorul din Baia Mare spune că investiţia poate fi recuperată în mai puţin de şase luni, scrie antena3.ro. Invenţia lui Dumitru Matei este una simplă şi constă într-un robinet care se...

Preţul motorinei scade sub 8 lei litrul, pentru prima dată în ultimele luni

/
Andreea Radu
Motorina a ajuns după multe luni să coste sub 8 lei litrul, după ce barilul de petrol a ajuns la 85 de dolari. În judeţul Dâmboviţa, un litru costă 7,87 lei. Şi la o staţie Petrom din Bucureşti, un litru de motorină standard a ajuns la 7.89 lei/l, în timp ce la Arad cel mai mic preț...

Alocațiile pentru copii, mai mari de la 1 ianuarie!

/
Andreea Radu
Guvernul este extrem de generos. Potrivit unor surse Antena 3, Executivul vrea să majoreze alocațiile de la 243 la 300 de lei pe lună, de la 1 ianuarie. Și nu e tot. Ministrul Muncii anunță că și pensiile se vor majora de la 1 ianuarie 2023 cu 10 procente. Guvernul lucrează de zor la...

Guvernul anunţă ajutoare pentru românii cu venituri reduse. Se dau sume între 500 şi 2000 de lei

/
Andreea Radu
Guvernul anunţă ajutoare pentru elevii din familii nevoiaşe, dar şi pentru mamele cu copii mici. Banii vor intra pe cardurile beneficiarilor. Mamele cu copii mici din medii defavorizate ar putea primi 2000 de lei din partea Guvernului pentru a putea achiziţiona produse medicale şi de igienă,...

Cod galben de inundaţii pentru județul Arad

/
Florin Popa
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până marţi la miezul nopţii pe râuri din 12 bazine hidrografice. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 26 septembrie, ora 20:00 - 27 septembrie, ora...

Lidl va închide magazinele mai devreme pentru a face economie la curent

/
Florin Popa
Hipermarketurile din ţara noastră iau primele măsuri in criza energiei. Lidl este primul care anunţă că va închide magazinele mai devreme pentru a face economii, programul se modifică cu 2 ore. Mai mult, Ikea, Kaufland si Lidl şi-au închis parcurile de încărcare gratis pentru maşinile...

Se întoarce vara, vin zile cu 29 de grade Celsius

/
Andreea Radu
Vineri vremea este rece, chiar foarte rece în anumite zone ale ţării, dar se încălzeşte de duminică încolo, când temperaturile vor fi în creştere şi ajung la unele de vară. Astfel, luni vor fi 29 de grade, așa că săptămâna viitoare ne vom bucura din nou, prin sudul țării, de...

Angajatorii pot primi 2.250 lei de la Guvern dacă încadrează în muncă persoane defavorizate

/
Florin Popa
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, a lansat 3 apeluri de proiecte, în valoare totală de 117 milioane de euro, pentru sprijinirea calificării profesionale pentru meserii de bază și integrarea pe piața muncii a...

Preţul unei franzele a crescut cu 25% într-un an

/
Andreea Radu
Preţul pâinii a crescut cu 25% într-un an! Este una dintre cele mai mari creşteri de preţ din întreaga Uniune Europeană. Ionel Arion, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro, a vorbit în exclusivitate la Antena 3 despre ce se va întâmpla cu preţul pâinii în perioada următoare,...

Românii scapă de majorarea impozitelor pentru clădiri până în 2025

/
Andreea Radu
Românii scapă de majorarea impozitelor pentru clădiri, cel puţin deocamdată, scrie antena3.ro. Explicaţia este aceea că în 2024 vor fi alegeri locale, partidele nu vor să sperie electoratul, aşa că au decis să păstreze taxele în forma actuală până în 2025. Noile impozite locale...