Nădlacul este condamnat la moarte din punct de vedere economic și cere ajutorul Ministerului Transporturilor pentru a debloca drumul de acces spre autostradă
Primăria orașului Nădlac a înaintat o cerere către conducerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cât și Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara pentru a debloca breteaua de acces spre autostrada A1. Conducerea orașului consideră că prin închiderea acestui...
Concurs de infracțiuni rutiere
Polițiștii orașului Lipova au depistat, în trafic, un bărbat de 39 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism pe DN 7, fără a deține permis de conducere. De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o îmbibație alcoolică de 0,68 mg./l. alcool...
A înțepat roțile unei mașini parcate în Micălaca
Polițiștii Secției 2 Micălaca au identificat un arădean de 36 de ani, care în luna septembrie 2020, ar fi distrus prin înțepare, anvelopele unui autoturism parcat pe strada Vasile Lucaciu din municipiu. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de...
Doi arădeni infectați cu COVID-19 au decedat în ultimele 24 de ore
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la nivelul Județului Arad erau înregistrate următoarele valori ale infecției cu virusul SARS-CoV-2:...
Contrabanda cu țigări ia amploare în Arad
Polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat în zona Pieței Mihai Viteazu, la data de 16 martie a.c, un bărbat de 30 de ani și o femeie de 44 de ani, ambii din municipiu, în timp ce transportau într-un autoturism 8000 (400 de pachete) de fire de țigarete netimbrate, susceptibile a...
Sâmbătă se colectează deșeurile electrice la Pecica
Primăria Orașului Pecica şi SLC Sistem Național de Colectare Timiș anunță prima acțiune de reciclare a deșeurilor electrice din acest an. Deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE), adică aparatele vechi sau stricate, sunt preluate sâmbătă, 20 martie, pe platoul din...
Pușcărie pentru un bărbat de 37 de ani, pentru infracțiuni în trafic
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei ai orașului Curtici, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de magistrații Judecătoriei Arad, pe numele unui bărbat de 27 de ani, din Arad, condamnat la o pedeapsă de 11 luni și 20 de zile...
Călin Abrudan, primarul din Ineu, are Coronavirus
Primarul orașului Ineu, Călin Abrudan, a fost confirmat pozitiv cu Covid 19. Anunțul a fost făcut de către edil, recent, pe pagina sa de facebook. ,,Dragii mei, vă mulțumesc pentru grija pe care o manifestați față de mine și de familia mea, în acest context nefavorabil nouă. Sunt,...
Sorin Cîmpeanu, despre profesorii din Arad care au refuzat vaccinarea cu AstraZeneca. „În toate celelalte 40 de judeţe plus Bucureşti nu a existat această problemă”
Ministrul Educaţiei a declarat că are încredere în medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare, privind eficienţa vaccinurilor anti-COVID, precizând că nu există diferenţe semnificative între tipurile de seruri, rtv.net. Sorin Cîmpeanu a făcut aceste comentarii,...
Medici puțini, pacienți agresivi, fonduri insuficiente, iar valul trei al pandemiei se anunță mult mai dur
Situația devine tot mai disperată la Spitalul Județean. Doi pacienți sunt deja de două zile, în așteptarea locurilor disponibile la ATI. Aglomerarea este din ce în ce mai mare, iar totalul personalului a ajuns să fie în număr de doar 20 de medici, cu tot cu rezidenți, dintre care, doar...
Jucăriile din pluş lăsate în faţa Primăriei Arad, în semn de protest după moartea câinelui Zeus, vor fi donate
Peste 200 de jucării din pluş care au fost lăsate de cetăţeni în ultimele zile, pe o bordură din faţa Primăriei Arad, în semn de protest faţă de moartea unui câine care s-ar fi îmbolnăvit după ce a fost sterilizat în adăpostul municipalităţii, vor fi donate copiilor nevoiaşi...
Timișorenii vin la Arad să scape de carantină
Sunt nemulțumiri tot mai mari în Timiș din cauza carantinei. Președintele Consiliului Județean Timiș spune că mulți fentează restricțiile și merg la restaurante sau săli de sport din Arad, în timp ce cele din Timiș stau cu lacătul pe ușă, scrie digi24.ro. Alin Nica, președintele...
Azi stăm bine: niciun deces provocat de Coronavirus
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la nivelul Județului Arad erau înregistrate următoarele valori ale infecției cu virusul SARS-CoV-2: -...
Rupt de beat, la volan
Polițiștii Biroului Rutier cercetează un bărbat de 54 de ani, din municipiu, care la data de 15 martie a.c., în timp ce conducea un autoturism pe strada Bogdan Voievod, a fost implicat într-un eveniment rutier, fără victime. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o îmbibație...
Cercetat penal, după ce și-a amenințat soția
La data de 15 martie a.c , polițiștii Biroului de Ordine Publică au emis un ordin de protecție provizoriu, pe numele unui bărbat de 44 de ani, din Arad, care pe fondul unor neînțelegeri și-ar fi amenințat soția. Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de...