Ziua mondială a calității

by Dana B.

În fiecare an, în cea de-a doua zi de joi a lunii noiembrie, la nivel mondial este marcată Ziua mondială a calității. Această acțiune a fost lansată la inițiativa Organizației Națiunilor Unite, în 1990, cu scopul de a promova conștientizarea calității la nivel mondial și de a încuraja creșterea durabilă și prosperitatea economică a tuturor organizațiilor, indiferent de mărimea acestora sau de domeniul lor de activitate.

Atât Institutul de Certificare a Calității (Chartered Quality Institute) din Marea Britanie care este responsabil de organizarea unor acțiuni specifice, cât și organizațiile internaționale și europene, care au în centrul activităților lor grija pentru calitatea produselor și serviciilor marchează acest eveniment prin diverse acțiuni pro-calitate. Evenimentele corespund temei speciale, care este aleasă anual, în 2016, aceasta fiind: ”Making operational governance count”.

Calitatea influențează productivitatea muncii, nivelul prețurilor, performanțele economice ale firmelor, precum și dezvoltarea durabilă, protecția consumatorului și managementul calității.

În 2015, tema acestei zile ”Sweet dreams” a adus în prim-plan ciocolata, care este unul dintre cele mai consumate produse din întreaga lume. Cu toate acestea, întreaga industrie ce stă la baza acestui produs se confruntă cu o serie de probleme, pornind de la productivitatea arborilor de cacao, profitabilitatea cultivatorilor și până la produsul finit, se arată pe site-ul www.thecqi.org.

În același context, Organizația Europeană pentru Calitate (OEC) marchează în perioada 7-13 noiembrie, Săptămâna mondială a calității, care include Ziua mondială a calității, cu tema: ”Calitate pentru rezultate”. Sunt organizate, cu acest prilej, o serie de acțiuni, ce cuprind seminarii, prelegeri, care oferă, pe lângă recunoașterea calității unui produs sau a unei organizații, și sprijin în realizarea acestui deziderat.

Organizația Europeană pentru Calitate este o asociație autonomă, non-profit, care încearcă să realizeze o îmbunătățire reală în sfera managementului calității. A fost înființată în 1956 și are 40 de state membre, 70.000 de membri (prin organizațiile membre), 500.000 de companii și peste 70.000 de experți.

Anul trecut, Săptămâna mondială a calității s-a desfășurat între 9-15 noiembrie și a avut tema: ”Calitate — sentimente — inspirație”.

 

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments