UTA îşi susţine nevinovăţia: „Ne menţinem categoric poziţia!”

by Sorin Haut

UTA a reacţionat după comunicatul de ieri, al Parchetului, prin care se menţionează că doi oficiali ai clubului arădean sunt puşi sub urmărire penală pentru complicitate la dare de mită. Iată şi poziţia oficială a clubului fanion al Aradului, care îşi susţine în continuare nevinovăţia în acest caz:

„Comunicatul remis în cursul zilei de 6 octombrie de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București reprezintă o nouă fază a anchetei ce a vizat clubul UTA și în luna iunie. Din punctul nostru de vedere, nu există niciun element nou.

Ne menținem categoric poziția de nevinovăție, atât a clubului cât și a persoanelor din club menționate. Cum am spus și în precedenta luare de poziție vis-a-vis de această anchetă, UTA și-a apărat întotdeauna șansele exclusiv pe teren.

Ne simțim total lezați de toate acuzațiile, deoarece aduc prejudicii de imagine grave unui brand clădit pe principiile onestității și fair-play-ului. Ne rezervăm dreptul ca, după finalizarea cazului, să-i acționăm în instanță pe cei din cauza cărora imaginea clubului a avut de suferit.

În continuare, clubul și toți angajații se pun la dispoziția anchetei, pe care o dorim cât mai repede încheiată, pentru a exonera numele UTA de orice implicare în meciul Foresta Suceava – Sepsi Sf. Gheorghe.”

Facebook Comments