CASTELUL REGAL DE LA SAVARSIN A FOST RESTAURAT, DUPA OPT ANI DE LUCRARI

/
Voicu Sida
Familia Regală a dezvelit, marţi, placa inaugurală gravată cu ocazia încheierii celor opt ani de lucrări de restaurare a castelului regal Săvârşin, sărbătorindu-se încheierea unui proces pe care Regele Mihai şi principesa moştenitoare l-au dorit un exemplu pentru societatea...

ARADUL POATE PIERDE 12,5 MILIOANE DE EURO, FIINDCA ADMINISTRATIA FALCA NU A FACUT INVESTITII LA CET

/
Cosmin Mihuta
PSD a atras atenţia de mai multe ori asupra modului greşit în care administraţia Falcă a administrat cele două CET-uri arădene. Lipsa investiţiilor, incapacitatea de a atrage fonduri europene suficiente pentru retehnologizare şi parazitarea conducerii CET-urilor cu politicieni neavizaţi...

DOI FRATI, DE 3 SI 7 ANI, AU FOST BATUTI CU BESTIALITATE DE TATAL LOR. AGRESORUL A FOST ARESTAT

/
Cosmin Mihuta
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, după ce în prealabil a fost începută urmărirea penală şi a fost pusă în mişcare acţiunea penală, au înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi propunerea de arestare preventivă a inculpatului Porpona Radu Iosif,...

ACCIDENT PE DN7, IN APROPIERE DE MILOVA. PATRU PERSOANE AU FOST RANITE

/
Cosmin Mihuta
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la această oră, în județul Arad, traficul rutier se desfășoară îngreunat, pe o bandă, alternativ, dirijat de polițiști, pe DN7 Arad — Deva, la ieșirea din localitatea Odvoș către Lipova, din cauza...

PERICOL DE EPIDEMIE DE RUJEOLA. IN JUDETUL ARAD E RISCUL CEL MAI MARE

/
Cosmin Mihuta
În România ar putea debuta o epidemie de rujeolă, județul Arad confruntându-se cu cel mai mare risc din acest punct de vedere, a declarat, luni, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, dr. Adriana Pistol, prezentă la dezbaterea cu tema "Vaccinarea...

MINISTRUL APARARII, MIRCEA DUSA: „EXERCITIUL ROMANO-AMERICAN DE LA MANDRULOC ESTE UNICAT“

/
Cosmin Mihuta
Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a declarat luni, după exercițiul militar comun româno-american de la Mândruloc, județul Arad, că acesta "este oarecum unicat", subliniind că "este o experiență inedită și pentru militarii americani“. 'În anul 2015 am organizat un număr...

FEDERATIA SINDICATELOR DIN CULTURA CONDAMNA ABUZURILE CARE SE PETREC LA FILARMONICA ARAD

/
Cosmin Mihuta
Federația Cultură și Mass Media FAIR-MediaSind condamnă și le consideră ca fiind ilegale, acţiunile de intimidare şi de obstrucţionare iniţiate de conducerea Filarmonicii de Stat din Arad împotriva Sindicatului  Artiştilor Interpreţi, se arată într-un comunicat de presă al...

TOLEA SE LAUDA CU PREMIUL LUI IOTCU. CJA A PRIMIT PREMIUL DE EXCELENTA IN ADMINISTRATIE

/
Cosmin Mihuta
Consiliul Judeţean Arad a fost recompensat cu „Premiul de Excelenţă pentru cele mai bune practici de aplicare a tehnologiilor moderne în administraţie”, încununând efortul făcut în toate domeniile, în special pentru implementarea sistemului informatic destinat gestionării Registrului...

SUTE DE MILITARI PARTICIPA LA EXERCITIUL ROMANO-AMERICAN DRAGOON CROSSING, LA MANDRULOC

/
Cosmin Mihuta
Generalul-locotenent Nicolae Ciucă, șeful Statului Major General, va participa luni, 26 octombrie, la Ziua Distinșilor Vizitatori a exercițiului româno-american DRAGOON CROSSING ROMÂNIA 2015, în zona localității Mândruloc, județul Arad. La exercițiu participă peste 250 de militari din...

PRESEDINTELE KLAUS IOHANNIS A PARTICIPAT LA ZIUA ARMATEI, LA ARAD

/
Cosmin Mihuta
Militari ai Regimentului 2 Cavalerie al SUA au participat, duminică, alături de cei români la festivitățile organizate în Municipiul Arad cu ocazia Zilei Armatei Române, la care a fost prezent și președintele Klaus Iohannis. Pentru a sărbători Ziua Armatei alături de militari români,...

CAREU ARADEAN DE ASI: FC BIHOR ORADEA - UTA BATRANA DOAMNA 0-4

/
Sorin Haut
UTA Bătrâna Doamnă s-a impus astăzi categoric la Oradea, în ultimul meci al etapei a 10-a din „B2”. Fără antrenor şi perspective de a continua în Liga a II-a, FC Bihor a fost o pradă uşoară pentru „roş-albi”, care au avut emoţii doar în debut. După ce ex-utistul Trabalka s-a...

TRAIAN BASESCU A FOST ALES PRESEDINTE AL MISCARII POPULARE

/
Cosmin Mihuta
Cei peste 5.000 de delegați prezenți, sâmbătă, la Congresul de înființare a formațiunii politice Mișcarea Populară au votat, prin procedură deschisă, alegerea ca președinte al partidului a lui Traian Băsescu, acesta candidând cu moțiunea intitulată "România Mea". Băsescu a...

ALO, DOMNU' TOLEA ? VIN FONDURI DE LA MINISTERUL DEZVOLTARII. POATE RATATI DIN NOU ARAD-FELNAC

/
Cosmin Mihuta
Vești bune de la Ministerul Dezvoltării, care primește la rectificarea bugetară o sumă imensă, de 754,4 milioane lei, bani care vor merge, în cea mai mare parte, către Programul Național de Dezvoltare Locală. Nu mai puțin de 736 de milioane de lei vor fi direcționați către PNDL (OG...

LUCRARI PE AUTOSTRADA ARAD - TIMISOARA. SE CIRCULA PE O SINGURA BANDA

/
Cosmin Mihuta
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, pe autostrada A1 Timișoara-Arad, în zona localității Seceani, se execută lucrări pe ambele sensuri, între kilometrii 505 și 506, pe benzile unu și de urgență. Le recomandăm conducătorilor auto...

ARADUL LUI FALCA: POMPIERUL FILARMONICII L-A DAT AFARA PE LIDERUL DE SINDICAT

/
Cosmin Mihuta
În Aradul lui Gheorghe Falcă, devenit moșia unei găști portocalii, care își face de cap și încalcă legile după bunul plac, se întâmplă lucruri strigătoare la cer. Iar situația de la Filarmonică este una cât se poate de elocventă pentru ceea ce înseamnă administrația Falcă în...