ACUZE GRAVE LA ADRESA LUI TOLEA. NEREGULILE DIN CJA, DEZVALUITE PRINTR-O SCRISOARE INCENDIARA

by Cosmin Mihuta

În ultima vreme, pare-se că e moda scrisorilor anonime. După cea cu privire la neregulile de la ADI Deșeuri, după cea legată de Compania de Apă, iată că avem parte de o nouă scrisoare transmisă presei din Arad, de data aceasta despre activitatea președintelui interimar al CJA, Adrian Țolea, și neregulile din cadrul instituției.

Acuzele sunt extrem de grave, motiv pentru care nu le putem publica integral, fiind de competența procurorilor să stabilească dacă ele sunt sau nu adevărate. Putem doar să vă spunem că unele dintre acuze se referă la lucruri grave privind fondurile europene, unele pierdute, altele prost gestionate, alte la traficul de influență făcut la vârful Consiliului Județean Arad, pentru schimbarea conducerii Companiei de Apă, despre telefoanele de amenințare primite de mai mulți membri ai Consiliului de Administrație de la aceeași companie, despre presiunea la care au fost supuși unii consilieri județeni ai PNL, dar nu numai și promisiunile care s-au făcut pentru a se obține un anumit vot. De asemenea, se fac referiri cu privire la modificările din cadrul organigramei CJA, despre presiunile asupra angajaților, în special asupra unor membri ai comisiilor de licitații, dar și în departamentul juridic. Nu se uită de subiectul Aeroport și modul interesant în care s-a făcut ca auditul să iasă pe plus, deși societatea este în faliment. Nu e lăsat deoparte Centrul Cultural Județean și presiunile legate de această instituție, dar și afacerile ce vor urma. Se fac dezvăluiri cu privire la întâlnirile care au loc în birourile CJA cu diverse persoane dubioase sau modul în care s-a stabilit managerul Spitalului Județean Arad. De asemenea, se prezintă detalii interesante despre împărțirea bugetului pe 2016, pe criterii clientelare, de grup. Și multe alte lucruri extrem de interesante, care dacă se adeveresc, vor arunca în aer instituția, iar cazul Ioțcu va fi unul minor, în comparație cu ce om avea.

Noi sperăm ca aceste lucruri să nu fie adevărate, dar asta rămâne să stabilească organele abilitate. În paralele, vom încerca să documentăm pe rând aceste acuze, iar acolo unde ele se dovedesc reale, vom prezenta public rezultatele anchetelor.

Facebook Comments