Un adolescent de 17 ani din Arad este cercetat pentru lovire sau alte violențe, după ce ar fi agresat un bărbat de 27 de ani în baia clubului Bloom, situat în incinta Ștrandului Neptun. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, victima a suferit leziuni care necesită între 40 și 45 de zile de îngrijiri medicale.
Incidentul s-a petrecut în 3 octombrie 2026, în jurul orei 03:00. Anchetatorii arată că, pe fondul unui conflict verbal izbucnit spontan, adolescentul i-ar fi aplicat în mod repetat bărbatului lovituri cu pumnul în zona capului.
În 5 octombrie, procurorii au pus în mișcare acțiunea penală împotriva minorului, care nu are antecedente penale.
În aceeași zi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad a solicitat arestarea preventivă a acestuia. Judecătorul de drepturi și libertăți a respins propunerea procurorilor și a dispus plasarea adolescentului sub control judiciar pentru 60 de zile.
Cercetările continuă, inculpatul beneficiind de prezumția de nevinovăție.
Bărbat bătut în clubul Bloom din Arad: 40–45 de zile de îngrijiri medicale. Un adolescent de 17 ani, sub control judiciar