15 persoane au fost reținute în urma perchezițiilor DIICOT
În urma celor 56 de percheziții domiciliare, efectuate la data de 15 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Arad, au descoperit și ridicat aproximativ 600 de grame de cocaină, 280 de...
Suma necesară pentru reabilitarea Cetăţii Ineului a crescut cu 15 milioane de lei, după descoperiri făcute în timpul lucrărilor
Finanţarea pentru reabilitarea Cetăţii Ineului aproape se dublează, de la 19 milioane la 34 de milioane de lei, după ce în timpul lucrărilor începute în vara anului 2022 au fost descoperite elemente de construcţie valoroase care erau îngropate, astfel că şi acestea vor fi restaurate...
Accident grav pe drumul Sântana-Zimandu Nou. Două femei au ajuns la spital
Un accident rutier, în care a fost implicat un autoturism, a avut loc marți dimineață, între localitățile Sântana și Zimandu Nou. În urma accidentului au rezultat două victime, două femei, în vârstă de 60, respectiv 30 de ani, neîncarcerate. Cele două victime au fost transportate...
Omul de afaceri Ovidiu Palcu, trimis în judecată. Este acuzat că a prejudiciat statul cu 4 milioane de lei
Două persoane fizice, printre care omul de afaceri Ovidiu Palcu, şi o persoană juridică au fost trimise în judecată, pentru evaziune fiscală, fiind acuzate că au exploatat ilegal peste un milion de tone de agregate minerale şi nu au achitat redevenţele datorate. Parchetul de pe lângă...
ANM: Alertă de precipitaţii, polei şi vânt în întreaga ţară, până marţi seara
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o informare de precipitaţii moderate cantitativ, depuneri de polei şi intensificări ale vântului, valabilă în întreaga ţară, până marţi seara. Potrivit meteorologilor, în intervalul 15 ianuarie, ora 10:00 - 16 ianuarie, ora...
Maia Sandu a fost oaspetele Familiei Regale la Castelul Săvârşin
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost primită, sâmbătă, de Custodele Coroanei, Margareta, şi Principele Radu la Castelul Regal Săvârşin. Oficialul de la Chişinău a fost întâmpinat în Satul Regal, iar apoi Maia Sandu a fost invitată să ia dejunul în castel. După...
Corecție de la Honved, UTA a încasat un 3-0 sec în amicalul de la Budapesta!
UTA a fost învinsă cu 3-0 de Honved Budapesta în meciul amical disputat astăzi fără spectatori în capitala Ungariei, pe Bozsik Arena, arenă inaugurată în 2021. Benczenleitner, Krajcsovics și Bocskay au punctat pentru divizionara secundă maghiară (abia locul 11), două dintre goluri...
Zeci de fermieri protestează cu utilaje în zona de frontieră de la Nădlac
Mai mulţi fermieri protestează, vineri, cu aproximativ 50 de utilaje agricole pe drumurile principale din apropierea punctelor de trecere a frontierei de la Nădlac, acţiunea afectând traficul rutier. Preşedintele Asociaţiei "Ţăranul nădlăcan", Gheorghe Porubsky, a declarat, pentru...
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va fi oaspetele Majestății Sale Margareta, la Castelul Regal Săvârșin
Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova, va fi oaspetele Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei României, într-o vizită la Castelul Regal Săvârșin, sâmbătă, 13 ianuarie 2024. Vizita oficială va începe la ora 14:00 în Satul Regal, unde Majestatea Sa Margareta și Alteța...
Deşeuri din Cehia și Olanda, oprite frontieră. Aproximativ 30 de tone de metale neferoase și deverse bunuri
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Reprezentații Protecției Consumatorului Bihor, nu au permis intrarea în ţară a trei...
UTA revine pe Arena Francisc Neuman în 27 ianuarie, după aproape patru luni de pribegie!
LPF a anunțat că meciul din etapa a 23-a a Superligii, dintre UTA și Sepsi Sfântu Gheorghe, se va disputa sâmbătă, 27 ianuarie, de la ora 14. Până atunci, UTA va juca primul meci din acest an în deplasare, cu liderul FCSB, luni, 22 ianuarie, de la ora 20, pe Arena Națională. Precedentul...
Numărul donatorilor de sânge a ajuns la cel mai mare nivel din istoria Centrului de Transfuzie Sanguină Arad
Numărul donatorilor de sânge a ajuns la cel mai mare nivel din istoria Centrului de Transfuzie Sanguină Arad, spune conducerea unităţii, care a fost nevoită să nu mai accepte donatori noi pentru că a fost depăşită capacitatea de stocare a componentelor sanguine. Directorul Centrului de...
Incendiu în zona balastierei din Micălaca. O anexă gospodărească s-a făcut scrum
În această seară, în jurul orei 20:45, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din municipiul Arad - Balastiera Micălaca. Pentru misiune au fost alocate forțe și mijloace din cadrul...
Microbuz plin cu călători, blocat sub pasajul din Piața Caius Iacob. Două persoane au fost rănite
Un accident rutier, în care a fost implicat un microbuz, a avut loc miercuri seară, în municipiul Arad, zona pasajului spre Grădiște (Piața Caius Iacob). Microbuzul, în care se aflau 10 persoane, a rămas blocat sub pasaj. La fața locului au intervenit forțe și mijloace din cadrul...
Ramona Lile nu a fost confirmată în funcția de rector la UAV Arad, prin ordin al ministrului Educației
Rectorul reales al Universității Aurel Vlaicu (UAV) din Arad, Ramona Lile, care a câștigat un nou mandat deși în 2021 a primit interdicție să candideze, în urma unei decizii de plagiat, nu a fost confirmată în funcție, potrivit surselor Edupedu.ro. Acestea au precizat că în primele...