Deşeuri din Germania, Austria și Belgia oprite la Nădlac II și Borș II. Peste 68 tone de diverse bunuri

by Adrian Pavel

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac II și Borș II, împreună cu lucrători ai Comisariatelor Județene Arad și Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Arad și Bihor, nu au permis intrarea în ţară a șapte automarfare încărcate cu peste 68 tone de deșeuri.
Şoferii nu au putut prezenta documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare, iar autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a mijloacelor de transport şi a încărcăturii transportate.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac II și Borș II au efectuat în ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a șapte automarfare conduse de șapte cetățeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, anvelope, jante, biciclete, îmbrăcăminte, mobilă second-hand, și peturi de la societăți comerciale din Germania, Austria și Belgia pentru firme din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatelor Județean Arad și Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Arad și Bihor.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 68.179 kg de deșeuri, în total, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.

Facebook Comments