MANEA E OPTIMIST: ”UTA AJUNGE PÂNĂ LA IARNĂ UNDE ÎI E LOCUL”
Victoria de la Ștefănești e prima externă a UTA-ei cu Laurențiu Roșu pe bancă. Conduși de două ori, roș-albii au avut răbdare până în final, când au reușit să tranșeze meciul în favoarea lor. ”Am început meciul slab, am primit primul gol, apoi am revenit. Am controlat apoi...
DENNIS MAN A ÎNSCRIS PRIMUL GOL PENTRU STEAUA
Dennis Man, marea speranță a , din startul partidei. Chiar dacă nu a intrat într-un moment prea fericit, atacantul transferat de la UTA pentru 400.000 de euro a reușit, în minutul 86, să înscrie primul său gol în Liga 1 și totodată primul la Steaua, pentru care a mai bifat o apariție...
CITIREA APOMETRELOR ÎN INTERVALUL 31.10 - 04.11.2016
Luni 31.10.2016 Blocuri zona gării Aradul Nou, Dosoftei, Lermontov, Liliac, Viorelelor, Maximilian, I. Maniu fără soţ, I. Alexandru, Udrea, Plugarilor, Robăneşti, Neculce, Mărţişor, Gorunului, Oradea, Zărandului, Kogălniceanu, C. Hodoş, Ceahlău, Ceaikovski, p-ţa Sârbească,...
GREVĂ GENERALĂ ÎN SPITALELE DIN ROMÂNIA
Peste 82.000 de cadre medicale au intrat luni dimineață în grevă generală în spitalele din întreaga țară, a declarat luni, Marius Sepi, prim-vicepreședintele Sanitas, într-o conferință de presă organizată în fața Spitalului Floreasca din Capitală. "Așa nu se mai poate. La ora...
MOLDOVA ÎȘI ALEGE PREȘEDINTELE ÎN TURUL DOI
Aproape jumătate dintre cetăţenii cu drept de vot din Republica Moldova s-au prezentat la urne pentru a-şi alege un nou preşedinte. Este o premieră pentru ultimii 20 de ani, deoarece până acum şeful statului era ales de parlament. Pentru a fi ales din primul tur de scrutin, un candidat...
31 OCTOMBRIE - ZIUA ARHIVELOR NAȚIONALE
În fiecare an, la 31 octombrie, este sărbătorită în România, Ziua Arhivelor. Arhivele Statului din România au fost înființate oficial în anii 1831-1832, în contextul elaborării primelor legi administrative moderne, respectiv Regulamentele Organice ale Țării Românești și Moldovei....
MARIUS COPIL, CAMPION LA CHALLENGERUL DE LA BUDAPESTA!
Marius Copil e în formă la final de sezon. tenismanul român a câştigat turneul challenger de la Budapesta. Copil (175 ATP) l-a învins în finala turneului din capitala Ungariei, dotat cu premii în valoare de 64 000 de euro, pe belgianul Steve Darcis, în două seturi, scor 6-4, 6-2, după o...
ESTE OFICIAL! ROMÂNII POT INTRA ÎN CANADA FĂRĂ VIZE
Este o zi istorică pentru România după ce acordul CETA a fost semnat de Uniunea Europeană și de către Canada. În urma acestei înțelegeri, românii pot intra fără vize în Canada de la 1 decembrie 2017. Premierul canadian Justin Trudeau si lideri europeni au semnat tratatul ce va intra in...
COLECTIV – EMISIUNEA PE CARE N-AM S-O UIT NICIODATĂ
Uneori e al dracului de greu să povestești ce e în suflet. Mai ales dacă vrei să spui cum ai plecat cu sufletul mic după o emisiune. Nu mă plâng, doar constat că mi-a fost dat să trăiesc intens, poate mai intens decât credeam că poate duce omuleţul din mine. Da, ştiu, toţi suntem...
UTA RĂMÂNE PE OPT ÎN LIGA A II-A. REZULTATE ŞI CLASAMENT
Liga a II-a, etapa a 14-a: Juventus Bucureşti - ACS Berceni 5-0 Academica Clinceni - CS Mioveni 1-4 Dunărea Călăraşi - ASU Poli Timişoara 2-3 FC Braşov - Metalul Reşiţa 2-0 Olimpia Satu Mare - CS Baloteşti 2-1 Sepsi Sf.Gheorghe - Chindia Târgovişte 2-1 CS Afumaţi - CSM Rm Vâlcea 3-1...
ITALIA, LOVITĂ DIN NOU DE CUTREMUR
Un cutremur cu magnitudinea de 6,6 a lovit duminica centrul Italiei, a anuntat centrul american de supraveghere geologica, citat de Reuters. Serviciile de protectie civila din Italia anunta cladiri daramate in mai multe locuri in centrul tarii, dar nicio informatie legata de victime deocamdata....
ÎPS JUSTINIAN CHIRA A TRECUT LA CELE VEȘNICE
ÎPS Justinian Chira, Arhiepiscopul Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, a suferit sâmbătă seara un infarct miocardic și a fost tranportat de urgență la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Baia Mare, potrivit unor surse din cadrul Episcopiei. Conform Trinitas TV, ÎPS...
LUPAȘ: „PSD ȘI PNL SĂ FOLOSEASCĂ SEDIILE DE PARTID PENTRU SHOW POLITIC“
Consilierul independent Marin Lupaş consideră că PSD Arad dă dovadă de neseriozitate, inconsecvenţă şi lipsă de profesionalism în CLM, prelungirea contractului pe salubrizare fiind ultimul exemplu. „Este ridicol circul electoral pe care îl face PSD în ultima perioadă, probabil...
SIMONA STAN: „ROMÂNIA ARE CEA MAI RIDICATĂ RATĂ DE AVORT DIN EUROPA“
Președintele organizației județene a femeilor liberale OFL Arad, Simona Stan, spune că, după alegerile parlamentare, organizația pe care o conduce va veni cu o serie de inițiative legislative menită să ducă la creșterea natalității în România, bazate pe un amplu program de acțiuni...
AU SCHIMBAT SALA, DAR ŞI NOROCUL. ICIM, LA PRIMA VICTORIE!
Univ. Goldiș ICIM a reușit să spargă gheaţa în actualul sezon al Ligii Naționale de bashet feminin. După cinci insuccese consecutive, arădencele s-au impus în disputa cu formația din Alexandria, scor 77-72. Trimise să-și dispute confruntarea în cartierul Micalaca, la sala de sport a...