Câinele meloman - "Cel mai drăguț moment din muzica clasică"
Un câine vagabond meloman a devenit celebru pe rețelele de socializare, după distribuirea unui filmuleț în care acesta apare pe scenă în timpul unui concert de muzică clasică din Turcia, informează AFP. Întâmplarea a avut loc săptămâna trecută în apropiere de Izmir, în vestul...
Absolvenții de gimnaziu pot completa fișele de înscriere la liceu
Absolvenții de clasa a VIII-a și părinții acestora, asistați de diriginți, vor completa, de luni până pe 6 iulie, opțiunile în fișele de înscriere, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale. Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a...
Hramul Schitului Tămand, din Protopopiatul Ineu
Duminiă, 2 iulie, când Biserica prăznuieşte Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne şi pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, aşezământul monahal din Tămand, protopopiatul Ineu şi-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, un sobor de şapte preoţi sub protia...
Caravana Metropolis la Arad - șase seri de filme de Oscar în aer liber - s-a încheiat
Caravana Metropolis - Cinema în Aer Liber (www.cinemainaerliber.ro), poveste care a adunat peste 300.000 de spectatori în cei cinci ani de când colindă țara, a poposit între 27 iunie și 2 iulie la Arad, în Parcul Mihai Eminescu. În al treilea an consecutiv de proiecții la Arad, vreme de...
Sportivi români, la Concursul Internaţional de şah de la Gyula
În ziua de sâmbătă, 1 iulie 2017, la sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria, la Gyula, s-a desfăşurat Concursul Internaţional de şah „Alexandru Hoţopan". Organizatorii evenimentului au fost Uniunea Culturala a Românilor din Ungaria (UCRU) si publicația "Foaia Românească"....
UTA a dat lovitura ! Adrian Petre a fost vândut cu 500.000 de euro
La doar 19 ani, Adi Petre este considerat o mare speranță a fotbalului românesc și în ultima perioadă s-a vorbit despre mai multe formații interesate de serviciile tânărului atacant. FCSB, Genoa, Southampton și Getafe au fost numele vehiculate, dar vârful a ales în cele din urmă să...
Adrian Mihalcea: ”Era greu să refuz UTA, obiectivul e promovarea!”
UTA s-a reunit în această după-amiază, la ”Motorul”. Jucătorii au făcut cunoștință cu Adrian Mihalcea, care, înainte să iasă pe teren și să conducă pentru întâia oară trupa roș-albă, a vorbit despre gândurile sale din postura de utist. Despre obiectiv ”Era și greu să...
UTA a mai perfectat două mutări, în ziua reunirii
Conducerea clubului UTA a perfectat, astăzi, încă două transferuri. Fotbaliștii Bujamin Asani și Izet Ajrullahu au semnat cu UTA, anunţă site-ul oficial al arădenilor, uta-arad.ro. Asani (foto, al doilea din stânga) e născut pe 10 august 1988 și acoperă postul de fundaș stânga. A mai...
Prinși fără permis de conducere, cu alcoolemie de 0,78 și 'răsplătiți' cu dosare penale
Polițiștii orașului Chișineu-Criș cercetează doi tineri care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației. Polițiștii au depistat ieri, în trafic, pe D.C. 130, pe raza localității Adea, un tânăr de 19 ani, din Sintea Mare, în timp ce conducea un moped, fără a deține permis...
O femeie și patru bărbați, cercetați pentru infracțiuni la regimul armelor și munițiilor
Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase cercetează o femeie și patru bărbați pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Astfel, polițiștii au depistat, pe raza municipiului, o femeie de 43 de ani, din Arad, care deținea la domiciliul său o armă de...
Copil, şansă la ţintarul de la Wimbledon! Vezi adversarele româncelor
Ediţia cu numărul 131 a turneului de la Wimbledon şi-a stabilit de câteva minute distribuţia tablourilor principale. România are patru reprezentanţi pe lista capilor de serie: Simona Halep - a doua favorită la simplu feminin; Horia Tecău alături de Jean-Julien Rojer - favoriţi nouă şi...
Un bărbat de 73 de ani din Păuliș, prins cu lemne pentru care nu avea aviz
Polițiștii Secției nr. 7 Lipova au depistat în trafic un bărbat care transporta lemn de foc fără a deține documente legale. Polițiștii au depistat, ieri, pe D.C. 69, pe raza localității Cladova, un bărbat de 73 de ani, din Păuliș, în timp ce transposta cu o autoutilitară 3 metri...
A murit creatorul ursulețului Paddington
Scriitorul englez Michael Bond, creatorul ursului Paddington, a murit marţi la vârsta de 91 de ani, în locuinţa sa, a anunţat editura Harper Collins, relatează The Guardian. Michael Bond, născut în 1926 în oraşul Newbury din comitatul Berkshire, a continuat să scrie până la decesul...
Toma Coconea, în Top 5 la Prologul Red Bull X-ALPS
Vremea capricioasă din Austria a schimbat planurile organizatorilor Red Bull X-Alps, iar Prologul a fost scurtat. Participanții au urcat în alergare până pe vărful Zwölferhorn, la 1,552m și s-au întors la bază tot pe jos, nefiind condiții de zbor. Toma Coconea a terminat Prologul pe...
De ce pleacă Pătraru și de la Digi 24
Dragoș Pătraru pleacă de la Digi 24 și face primele declarații despre motivul pentru care își anunță despărțirea de postul la care a activat timp de un an. Dragoș Pătraru pleacă de la Digi 24. Realizatorul tv a mai lucrat la România TV și la TVR, de unde a plecat tot în urma...