UTA a dat lovitura ! Adrian Petre a fost vândut cu 500.000 de euro

by Florian Popa

La doar 19 ani, Adi Petre este considerat o mare speranță a fotbalului românesc și în ultima perioadă s-a vorbit despre mai multe formații interesate de serviciile tânărului atacant. FCSB, Genoa, Southampton și Getafe au fost numele vehiculate, dar vârful a ales în cele din urmă să meargă la Esbjerg, formație cu 5 titluri și 3 cupe ale Danemarcei în palmares.

Suma de transfer este una importantă, ținând cont că este vorba despre un jucător plecat direct din Liga 2. UTA ar fi încasat în jur de 500.000 de euro în schimbul fotbalistului care a marcat în total 34 de goluri în cele 42 de partide disputate în stagiunea precedentă. Adrian Petre a devenit astfel cel mai scump jucător vândut vreodată de UTA

Vânzarea lui Adrian Petre este a doua lovitură importantă pe care arădenii au dat-o în ultimul an. Vara trecută, UTA l-a vândut pe Dennis Man la FCSB și a primit în schimbul său, în total, 420.000 de euro.

„Pe parcursul acestui sezon am avut propuneri de la cluburi importante. Ar fi o lipsa de respect să mă folosesc acum de numele lor, dar presa a semnalat câteva dintre ele. Am cântărit fiecare dintre oferte și împreuna cu agentul meu am hotărât să alegem Esbjerg. Mi-a plăcut proiectul lor bazat pe jucători tineri și a contat că m-au dorit foarte mult. Nu sunt adeptul de a încheia acum un contract cu un club uriaș, doar de dragul de a semna și să-mi diminuez astfel șansele de a juca. Sunt conștient că mai am mult de munca până când să pot juca la cel mai înalt nivel și vreau să-mi construiesc cariera pas cu pas. De aceea, Esbjerg este cea mai potrivită alegere pentru stadiul actual al carierei mele. E un club unde vreau să joc constant și să mă perfectionez”, a spus, pentru sportro, atacantul de 19 ani.

 

Sursa: digisport.ro

Facebook Comments