De ce pleacă Pătraru și de la Digi 24

by Dana B.

Dragoș Pătraru pleacă de la Digi 24 și face primele declarații despre motivul pentru care își anunță despărțirea de postul la care a activat timp de un an.

Dragoș Pătraru pleacă de la Digi 24.  Realizatorul tv a mai lucrat la România TV și la TVR, de unde a plecat tot în urma unui conflict.

Dragoș Pătraru pleacă de la Digi 24 în urma unui conflict

„Filosofia după care ne-am orientat mereu în ceea ce am făcut aici, la Starea Nației, a fost asta: să nu tratăm niciodată privilegiat instituțiile de forță, să lovim de fiecare dată acolo unde este puterea. Credem într-o societate care pune pe primul loc omul. Nu instituțiile, ci oamenii. Din păcate, acum, după un an de muncă, avem certitudinea că am ajuns într-un loc în care toate aceste valori nu se regăsesc sau, dacă există, nu le vedem noi, nu le simțim. Presa care apără interese ale unor instituții și ale unor corporații e un nonsens. Presa nu poate avea în vedere decât binele oamenilor, sancționând derapajele – uneori inimaginabile – ale instituțiilor și ale corporațiilor. Motiv pentru care, deși mai avem doi ani de contract cu această instituție, cred că ne vom despărți aici. Nu ne despărțim însă de dumneavoastră, pentru că asta e, deja ne-am obișnuit, ne mutăm taraba în altă parte, dacă vom reuși să ne înțelegem cu acești oameni în privința încheierii contractului din care mai avem doi ani”, a spus Pătraru, la televizor.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments