A murit creatorul ursulețului Paddington

by Dana B.

Scriitorul englez Michael Bond, creatorul ursului Paddington, a murit marţi la vârsta de 91 de ani, în locuinţa sa, a anunţat editura Harper Collins, relatează The Guardian.

Michael Bond, născut în 1926 în oraşul Newbury din comitatul Berkshire, a continuat să scrie până la decesul său. Ultima poveste pe care a publicat-o, ”Paddington’s Finest Hour”, a apărut în luna aprilie.

Michael Bond a publicat prima sa carte, ”A Bear Called Paddington”, în anul 1958, după ce a fost inspirat în anul 1956 de un ursuleţ de plus pe care l-a văzut în vitrina unui magazin, în drum spre casă.

Peste 35 de milioane de cărţi cu personajul Paddington au fost vândute în întreaga lume, până în prezent. Ursul Paddington este un personaj din jungla peruviană, care se stabileşte în Londra. Paddington a inspirat o serie de cărţi, un serial de televiziune animat şi un film de succes – ”Paddington” (2014), regizat de Paul King, cu Nicole Kidman, Julie Walters, Sally Hawkins, Hugh Bonneville şi Ben Whishaw în distribuţie.

Fiica scriitorului, Karen Jankel, a declarat  că ”întreaga lume” a avut noroc să îl aibă pe tatăl ei, a cărui creaţie ”va trăi veşnic”. ”Scrisul a însemnat viaţa lui. Este minunat că a putut continua să scrie până când a murit”, a adăugat Karen Jankel.

 

Sursa: libertatea.ro

Facebook Comments