Înotătorii de la CSȘ Gloria Arad au făcut valuri la concursul internațional “Cupa Timișoara”
Sâmbătă s-a desfășurat la Timișoara concursul internațional de înot “Cupa Timișoara” concurs de tradiție ajuns în acest an la ediția numărul 38. La start s-au prezentat 336 de sportivi de la cluburi din România, precum și de la pagru cluburi din Serbia. Sportivii “Gloriei”,...
Judoka arădeni s-au remarcat pe tatami, la turneul internațional de la Timișoara
Secția de Judo CSM Arad a avut un sfârșit de săptămână foarte activ. 20 de judoka, sub coordonarea antrenorilor Gabriela Botaș, Ionel Lazăr și Dorin Drimbe, au participat în weekend la competiția internațională „Constantin Ali Bogdan Kids & Veterans”, de la Timișoara, la care...
Gimnastele de la CSM Arad au urcat de opt ori pe podiumul național: junioara Marcela Cercea este campioană la sol și triplă medaliată!
126 de gimnaste cu vârste între 9 și 15 ani, de la 18 cluburi din țară, au concurat în weekend, la Sala Sporturilor din Deva, în cadrul Campionatului Național Individual al junioarelor I, II și III la gimnastică artistică. Printre ele s-au aflat și gimnastele de la CSM Arad, fetele...
Avancronica etapei a doua din Cupa României la fotbal, toate meciurile sunt transmise live!
Toate cele 12 meciuri programate în perioada 31 octombrie – 3 noiembrie în grupele Cupei României Betano vor transmise LIVE, așa cum s-a întâmplat și cu prima etapă, integrală! Suporterii se vor bucura din nou de spectacolul Cupei României Betano pe stadioane, dar și în transmisiune...
Echipele clujene au încheiat cu victorii etapa a 14-a din SuperLigă, CFR se apropie la un punct de lider!
SuperLiga, etapa a 14-a (penultima a turului): FC Voluntari – Sepsi Sfântu Gheorghe 0-2 Ștefănescu 5, Safranko 76 Dinamo București – Politehnica Iași 0-0 Oțelul Galați – FC Hermannstadt 1-1 A. Pop 89 – penalty / Lovric 70 – autogol Petrolul Ploiești – FCSB 2-2 Jair 70,...
Lionel Messi a câștigat pentru a opta oară Balonul de Aur! Haaland și Bellingham au fost și ei premiați
Fotbalistul argentinian Lionel Messi (Paris Saint-Germain), care joacă în prezent la Inter Miami, a câştigat premiul Balonul de Aur pentru a opta oară, un record, luni seara, în cadrul ceremoniei găzduite de Teatrul Chatelet din Paris. Messi, campion mondial cu Argentina în decembrie anul...
Juniorii Academiei UTA au început bine play-off-ul Ligii Elitelor, victorie și în Liga de Tineret
Pentru patru dintre echipele Academiei UTA a început faza secundă a întrecerilor naționale în care sunt angrenate. Doar cei de la U14 încă dispută faza regulată a Ligii Elitelor, în timp ce restul au jucat în play-off și în play-out și nu au pierdut. Liga de Tineret (play-out): LPS...
Sportivii Gloriei Arad au luat medalii pe salteaua de lupte
Campionatele Naționale Individuale U13 și U15 la lupte parter, găzduite de Călăraşi, au adus noi satisfacții pentru secţia de greco-romane de la Clubul Sportiv Şcolar Gloria Arad. Dovadă medalia de bronz obţinută în întrecerea pe cluburi, la categoria de vârstă Under 15. Trei...
Iosif Pecsovszky va avea, de sâmbătă, statuie în fața Arenei „Francisc Neuman”!
Idolul utiștilor și cel mai mare fotbalist din istoria „Bătrânei Doamne”, Iosf Pecsovszky, va avea de sâmbătă statuie amplasată în fața Arenei „Francisc Neuman”. Este proiectul celor de la Suporter Club UTA, care împreună cu reprezentanții Primăriei Arad organizează...
UTA este tot pe drumuri! Miercuri vine meciul de Cupă, clubul a pus în vânzare bilete
UTA s-a întors cu patru puncte din deplasările de la Ovidiu, 2-2 în restanța cu Farul și Craiova, victorie cu 3-2 în fața lui FCU 1948 și a părăsit locurile de baraj din SuperLigă. Vine meciul cu Dinamo (Oradea, luni, 6 noiembrie, ora 18), din ultima etapă a turului și o nouă victorie...
Micii judoka de la Victoria Felnac au urcat pe podium la turneul de la Timișoara (FOTO)
În weekend s-a organizat la Timișoara turneul internațional de judo Cupa “Constantin Ali Bogdan”, competiţie la care a participat și Victoria Felnac cu 7 sportivi, șase dintre ei urcând pe podium după cum urmează: Stoica Melania, aur la categoria U12, Nicolin Marc, aur la U8, Andrusiac...
O parte din medaliații de la CSȘ Gloria au fost premiați în cadrul Balului Comunității Arădene
O parte din medaliații naționali din cadrul Clubului Sportiv Școlar Gloria Arad au fost recompensați sâmbătă pentru rezultatele obținute în anul școlar 2022-2023 în cadrul evenimentului de gală organizat la Palatul Cultural, Balul Comunității Arădene! Clubul arădean prezintă lista...
Alesia Sferlea, legitimată la CSM Arad, a luat medalie la Cupa României de tenis de masă
CSM Arad s-a ales cu o medalie la Cupa României pentru tineret și seniori la tenis de masă, competiție desfășurată de vineri până duminică la Dumbrăvița, în județul Timiș. Performera delegației conduse de Cristian Dodean a fost Alesia Sferlea, medaliată cu bronz la categoria...
CS Universitatea Arad a retrogradat în „Turneul Promovare”, la rugby în șapte
Sâmbătă s-au tras concluziile Campionatului Național de Rugby 7s seniori. La Iași s-a jucat ultima etapă a Turneului Elită, iar la București s-au disputat ultimele partide din Turneul Promovare. CS Universitatea Arad nu a reușit să evite retrogradarea. În grupa B, „studenții” de...
Șimandul obține prima victorie în Liga 1 la futsal și obiectivul antrenorului e deja atins
Șoimii Șimand a spart gheața în Liga 1 la futsal, 5-4 (3-2) în derby-ul ultimelor două clasate, cu CSM Târgu Mureș. În sala de sport din comuna arădeană, gazdele au fost mereu în avantaj pe tabelă, oaspeții egalând în două rânduri. Băieții lui Daniel Mărcuș și Dumitru...