Schimb de focuri lângă Parlamentul Britanic. Cel puțin 12 persoane au fost rănite

by Andreea Radu

Cel puţin 12 persoane au fost rănite miercuri în apropiere de Podul Westminster din Londra, lângă Parlament, relatează Reuters. Au fost auzite împuşcături în afara clădirii Parlamentului. Presa britanică scrie că un bărbat a fost împuşcat de poliţie în apropierea legislativului.

Un poliţist ar fi împuşcat un atacator de trei ori de la mică distanţă, după ce mai multe persoane au fugit spre porţile de ieşire.

Potrivit Sky News, Scotland Yard a anunţat că este vorba despre un incident armat. Poliţiştii îndepărtează oamenii din zona incidentului şi staţiile de metrou din apropiere.

Unii martori au relatat că o maşină a intrat într-un grup de oameni pe Podul Westminster, în timp ce alte relatări fac referire la un bărbat înarmat cu un cuţit care ar fi intrat în clădirea Parlamentului, fiind apoi împuşcat de poliţie.

 

Sursa: antena3.ro

Facebook Comments