SALARII MAI MARI PENTRU BUGETARI DE LA 1 AUGUST

by Dana B.

Peste jumătate de milion de bugetari au, de la 1 august, salarii mai mari. E drept, le vor încasa de-abia în septembrie. Măsura îi vizează pe aproximativ 650 de mii de funcţionari publici din ministere, profesori, medici, dar şi angajaţi din apărare.

Peste 870 de milioane de lei este impactul acestei creșteri salariale în acest an, însă în 2017 va fi nevoie de peste 2 miliarde şi jumătate de lei.

„Să nu uităm că această ordonanță (…) este despre oameni, despre oameni care ne-au comunicat frustrările pe care le au în sistem, ne-au comunicat încurajările pentru rezolvarea acestor disfuncționalități. Ce facem noi astăzi, prin adoptarea acestei ordonanțe de urgență? (…) Încercăm să rezolvăm, să corectăm niște inechități, niște disfuncții majore care s-au strâns de ani de zile în sistemul public de salarizare, după o încercare ratată în 2010 de a avea o lege-cadru care nu s-a aplicat niciodată, deși ar fi putut să fie începută, să fie aplicată de ani de zile. Nu vom rezolva absolut toate problemele prin această ordonanță, dar știm exact ce rezolvăm, știm pe ce date stăm și știm că peste 650.000 de oameni din administrația publică centrală vor beneficia de prevederile acestei ordonanțe”, a afirmat ministrul Muncii Dragoş Pîslaru.

El a subliniat că de la 1 august 2016 intră în vigoare toate corecţiile disfuncţionalităţilor, ceea ce înseamnă încadrarea în aceeaşi unitate la aceeaşi funcţie şi aceeaşi vechime.

De asemenea, Pîslaru a mai spus că grila pe sănătate care presupune, în ansamblul său, o masă salarială undeva spre 15% referitor la bugetul aferent în acest moment intră în vigoare începând cu 1 august 2016, urmând ca sectorul de sănătate să mai beneficieze de acel bonus de performanţă de 2% de la 1 ianuarie 2017.

În ceea ce priveşte grila pe educaţie, Pîslaru a spus că a definit grila integrală într-un mod similar cu cea de pe sănătate, dar 50% din aceste creşteri intră în vigoare de 1 august 2016, iar majorarea ei la nivelul întreg care se regăseşte în grilă intră în vigoare în decembrie 2017.

Totodată, de la 1 ianuarie 2018 este luat în calcul şi bonusul de performanţă pentru educaţie similar cu cel de la sănătate, a mai precizat ministrul Muncii.

Un profesor va câştiga între 1.896 şi 3.608 lei, în funcţie de specializare, grad şi vechime. Sunt noile salarii propuse de Guvern pentru angajaţii din Educaţie. Ordonanţa a fost discutată în şedinţa Executivului de astăzi.

În cea mai nouă formă a documentului pregătit de Guvern, un profesor din învăţământul preuniversitar va câştiga între 1.900 şi 3.600 de lei. Schema propusă de guvern ţine cont de vechimea în muncă, dar şi de gradul didactic.

Învăţătorii şi educatoarele cu vechime între 6 şi 10 ani vor avea salarii între 1.800 şi 2.000 de lei. Cei care au 30-35 de ani experienţă pot ajunge la un salariu de 2.650 de lei pe lună.

În cazul profesorilor şi învăţătorilor debutanţi, cu studii medii, salariile propuse pornesc de la 1.495 de lei şi pot ajunge la cel mult 1.862 de lei.

Mult mai mari sunt salariile în sistemul de învăţământ superior. Un profesor universitar cu 10 ani de experienţă poate câştiga, la final de lună, aproape 3.500 de lei. Leafa este dublă pentru cei care au acumulat peste 40 de ani în sistem.

Un nivel similar este trecut şi în dreptul celor cu funcţii de conducere. Salariul unui decan variază între 6.500 şi 7.660 de lei, în vreme ce un rector poate câştiga şi aproape 9.000 de lei pe lună.

Sursa: digi24.ro

Facebook Comments