PREMIERĂ NAȚIONALĂ ÎN TRATAMENTUL PACIENȚILOR CU BOLI HEMATOLOGICE MALIGNE

by Dana B.

Primele proceduri de iradiere corporală totală cu cea mai modernă tehnică – IMRT-VMAT – în vederea pregătirii unui pacient pentru transplantul de măduvă osoasă au fost realizate în premieră în România la centrul Amethyst Radiotherapy, transplantul fiind ulterior efectuat la Institutul Clinic Fundeni.

Astfel, pacienții afectați de boli hematologice maligne, precum leucemia acută limfoblastică, și care au indicație terapeutică de iradiere corporală totală (Total Body Irradiation — TBI) și transplant medular nu mai sunt nevoiți să plece la tratament în străinătate.

„Pacienții supuși transplantului de celule stem nu părăsesc sectorul steril al Secției de Transplant Medular, timp de 4-6 săptămâni. Pe tot parcursul spitalizării, aceștia au nevoie de supraveghere continuă, iar întreg personalul medical le stă alături pentru a preveni apariția complicațiilor”, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, dr. Alina Daniela Tănase, coordonatoare a Programului de Transplant Medular și director medical în cadrul Institutului Clinic Fundeni.

Până în prezent, patru pacienți au fost supuși procedurii de iradiere corporală totală înaintea transplantului de măduvă. Durata medie de efectuare a unui plan de tratament este de 4 săptămâni și implică o echipă formată din 5 medici radioterapeuți și 2 fizicieni. O ședință durează o oră și 30 de minute, iar tratamentul presupune în medie 6 ședințe.

„Prin acordul cu Amethyst Radiotehrapy, putem aplica în sfârșit și în România protocoalele internaționale de tratament pentru pacienții care necesită transplant de măduvă. După procedura de iradiere efectuată la Amethyst, pacienții sunt transferați la Institutul Clinic Fundeni și sunt atent monitorizați până la realizarea transplantului. Comparativ cu alte proceduri, iradierea corporală totală are cele mai bune rezultate, asigurând efecte adverse minime”, a declarat Daniel Coriu, directorul Centrului de Hematologie și Transplant Medular din cadrul Institutului Clinic Fundeni.

Medicul Cristian Barbu, radioterapeut și coordonatorul programului TBI din cadrul Amethyst Radiotherapy, a spus că iradierea corporală totală este cea mai eficientă procedură utilizată la nivel internațional în pregătirea pacienților pentru transplant medular.

„Până în prezent, pacienții care aveau indicație de iradiere corporală totală și transplant de măduvă erau trimiși în străinătate la tratament, costurile suportate de stat ridicându-se la aproximativ 200.000 euro. În țară, costul celor două proceduri este de circa 70.000 euro, din care doar transplantul este decontat de către stat”, a afirmat managerul Institutului Clinic Fundeni, Carmen Orban.

Tehnica de iradiere corporală totală este parte a protocolului internațional de pregătire a pacienților cu afecțiuni hematologice maligne, în special leucemie acută limfoblastică, pentru a primi transplantul de măduva osoasă. În Institutul Clinic Fundeni, aproximativ 80 de pacienți (adulți și copii) sunt diagnosticați anual cu leucemie acută limfoblastică, dintre care în jur de 15 au indicație de iradiere corporală totală și transplant medular.

Procedura de TBI presupune scanarea întregului corp din 2 în 2 mm și reconstruirea fiecărei secțiuni, de la os până la organe, astfel încât să rezulte o reconstrucție virtuală în volum a pacientului. Urmează etapa de optimizare, în care se delimitează structurile care vor fi iradiate (cele osoase), de restul țesuturilor. Comparativ cu chimioterapia sau cu alte alternative existente, iradierea corporală totală are o rată de succes de 100% și o toxicitate mult mai redusă asupra țesuturilor sănătoase.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments