Ploile revin în vest după 6 august. Canicula se menține până joi

Ploile revin în vest după 6 august. Canicula se menține până joi
Canicula va mai persista câteva zile în Crișana și Banat, inclusiv în județul Arad, însă meteorologii anunță revenirea ploilor și a furtunilor începând de joi, 6 august.
Potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie pentru perioada 3–16 august, începutul săptămânii va fi marcat de temperaturi extreme. Maximele vor urca, în medie, până la 39-40 de grade Celsius, iar nopțile vor rămâne foarte calde, cu minime de 18-22 de grade, specifice nopților tropicale.
După 6 august, vremea va începe să se răcească treptat, iar instabilitatea atmosferică se va accentua. Sunt prognozate averse și furtuni, fenomene care pot apărea aproape zilnic în a doua parte a intervalului.
Până la finalul primei săptămâni, media temperaturilor maxime va coborî spre 32 de grade Celsius. În perioada 10–16 august, temperaturile diurne sunt estimate între 30 și 34 de grade, iar minimele nocturne vor scădea spre 14-18 grade Celsius.