PERFORMANȚA ISTORICĂ: ROMÂNUL AVRAM IANCU A TRAVERSAT ÎNOT CANALUL MÂNECII

by Dana B.

Sportivul este, totodată, primul român care a făcut încercări de a traversa înot Canalul Mânecii după standardele internaţionale.

Românul Avram Iancu a obţinut zilele acestea o performanţă istorică: el a traversat înot, timp de aproximativ 18 ore, Canalul Mânecii, fără a folosi un echipament special. Prin reuşita sa, bibliotecarul originar din Petroşani a încercat să atragă atenţia asupra campaniei de strângere de fonduri pentru achiziţionarea sculpturii ,,Cuminţenia Pământului”.

Performanţa românului a fost obţinută la a patra încercare, dat fiind faptul că iniţiativele din 2014 şi 2015 au trebuit abandonate, din cauza condiţiilor meteorologice care i-ar fi putut pune viaţa în pericol.

În noaptea de luni (29 august) spre marţi (30 august), sportivul în vârstă de 40 de ani a reuşit să traverseze în 18 ore fără 4 minute cei 62 de kilometri care despart ţărmul francez de cel britanic. În tot acest timp, el a purtat doar un slip şi o cască pe cap.

Cu doar o zi înaintea sa, triatlonistul britanic Nick Thomas şi-a pierdut viaţa în încercarea de a traversa Canalul Mânecii fără a purta costum de neopren. Sportivul originar din Ellesmere, Shropshire, a murit în apropierea ţărmului francez.

Condiţiile în care românul a trebuit să înoate au fost deosebit de dificile, ţinând cont de faptul că temperatura apei era de numai 18 grade Celsius. Cu toate acestea, el a reuşit fără costum de neopren să înoate aproximativ 62 de kilometri în 17 ore şi 56 de minute.

,,În 7 august 2014 deveneam primul român care a atacat apele îngheţate ale Canalului Mânecii, în mod oficial şi după reguli, stabilind o premieră pentru România. Ieri s-a dat bătălia finală! Am câştigat! — după 62 de km parcurşi şi aproape 18 ore de chin fizic, dar mai ales psihic, cum n-am mai trăit niciodată, am răpus bestia”, a spus sportivul român.

Sursa: agerpres.ro

Facebook Comments