MARIN LUPAȘ: PUTEM ACCESA FONDURI EUROPENE DACĂ PRIMĂRIA ÎȘI FACE TEMELE

by Dana B.

 

Consilierul municipal independent Marin Lupaș dorește depășirea certurilor sterile din CLM și indică pașii pe care Executivul local trebuie să-i facă pentru ca Aradul să devină eligibil pentru fonduri europene. „Din cauza circului creat de PSD și PNL în ultima ședință de Consiliu s-a trecut repede peste vedere un punct important. În locul insultelor de ambele părți, ar fi fost mai bine să discutăm concret cum putem finanța din surse nerambursabile proiectul Regenerării Urbane. Primarul Falcă a precizat că nu suntem eligibili pentru fonduri europene. Așa este, însă ca să devii eligibil pentru Programul Operațional Regional, pe Axa dedicată reședințelor de județ, este nevoie să vii cu niște documente. Mă refer aici la Strategia integrată de dezvoltare urbană (SIDU) și Planul de Mobilitate Urbană (PMUD)” a declarat Marin Lupaș.

39 milioane de Euro, o ocazie pe care Aradul nu o poate rata

Dacă Strategia de dezvoltare post-2014 este în curs de actualizare, deși nu s-a făcut atâta informare pe marginea ei pe cât ar fi trebuit, reamintesc executivului că avem nevoie și de un Plan de Mobilitate pentru a accesa aceste fonduri nerambursabile. În acest moment ne stau la dispoziție în mod estimativ 38,8 milioane de Euro pe această Axă. Avem termen exact 1 an de zile pentru a ne pune la punct cu documentația și pentru a pregăti cererea de finanțare. Putem accesa fonduri europene dacă Primăria își face temele. Este o ocazie pe care Aradul nu o poate rata, doar din cauza unor certuri făcute de politicieni fără viziune”, a concluzionat consilierul municipal independent.

Facebook Comments