Un arădean a fost prins cu țigări de contrabandă, în Piața Mihai Viteazu

/
Dana B.
Polițiștii Serviciului de Investigații a Criminalității Economice au acționat, la sfârșitul săptămânii trecute, pentru depistarea persoanelor care nu respectă legislația privind prodisele accizabile. În urma activităților desfășurate, a fost depistat un tânăr de 25 de ani, din...

A condus prin Seleuș cu o alcoolemie record

/
Dana B.
Polițiștii rutieri au depistat în trafic, la sfârșitul săptămânii trecute, trei bărbați care au condus autoturisme, fiind sub influența alcoolului. Asftel, a fost depistat de polițiștii din Seleuș un bărbat de 42 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism pe...

Măsuri pentru fluidizarea traficului de automarfare, în vămile din Vestul țării

/
Dana B.
Ca urmare a faptului că, pe teritoriul Ungariei, traficul pentru vehiculele de transport marfă a fost restricţionat în perioada sfârşitului de săptămână, în prezent se constată o creştere a numărului de automarfare care se prezintă în punctele de trecere a frontierei pe sensul de...

Tânăr din Vinga, prins după ce a furat două telefoane dintr-un supermarket

/
Dana B.
Polițiștii Secției nr. 2 Micălaca cercetează un tânăr pentru furt. Polițiștii cercetează un tânăr de 18 ani, din Vinga, depistat în flagrant delict, la sfârșitul săptămânii trecute, în timp ce sustrăgea două telefoane mobile din incinta unui supermarket de pe Calea Radnei, din...

27 de șoferi au fost lăsați fără permise de conducere, în acest weekend

/
Dana B.
În ultimele 72 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 375 de sancţiuni contravenţionale, în valoare...

Oradea atrage fonduri europene pentru spații verzi. Noi defilăm cu ... Universul Verde

/
Cosmin Mihuta
Primăria Oradea ne mai dă o lecție despre ce înseamnă administrație performantă: primarul Ilie Bolojan a anunțat la finele săptămânii trecute că va depune mai multe proiecte, pe Programul Operațional Regional, pentru reabilitarea unor zone degradate, care urmează să devină spații...

Un nou protest pe drumurile județene va fi organizat în weekend

/
Cosmin Mihuta
Nemulțumirile arădenilor legate de situația drumurilor județene scot tot mai mulți oameni în stradă. Sâmbătă, la Horia, sute de arădeni au protestat împotriva conducerii Consiliului Județean Arad, care asistă impasibilă la degradarea continuă a drumului Arad - Șiria, drum ce se...

Târg de Paște în scop caritabil, la Şcoala Gimnazială „Aurel Vlaicu” Arad

/
Dana B.
Săptămâna Altfel „Să ştii mai multe, să fii mai bun” este un prilej minunat de a desfăşura activităţi care să valorifice competenţele şi abilităţile elevilor şi ale cadrelor didactice. La Şcoala Gimnazială „Aurel Vlaicu” Arad, acest program se desfăşoară în perioada...

Încă un arădean a murit din cauza gripei. Numărul deceselor a ajuns la 111

/
Dana B.
Numărul deceselor provocate de gripă a ajuns la 111, cele mai recente victime fiind un bărbat şi o femeie de peste 70 de ani, ambii nevaccinaţi şi cu alte afecţiuni asociate. Bărbatul era în vârstă de 75 de ani, din judeţul Arad, confirmat cu virus gripal tip A, având condiţii...

(FOTO) Festivalul-concurs ”Vocea de Aur” de la Bătania, la a 4-a ediție

/
Dana B.
 La Școala Generală „Lucian Magdu”, din Bătania (Battonya), s-a desfășurat cea de-a IV-a ediție a Concursului național de interpretare vocală intitulat „Vocea de aur”, la care au luat parte peste 27 de elevi de la 9 școli generale unde învață copii ai românilor din Ungaria...

Doi refugiați au încercat să iasă ilegal din țară, prin Curtici

/
Andreea Radu
Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat doi bărbați din Maroc și Irak care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunşi într-un autoturism de pe platforma unui vagon dintr-un tren de marfă internaţional. În data de 23.03.2018, în jurul orei 11.00, la Punctul de Trecere a...

Un primar PNL îl face „praf“ pe Cionca, din cauza drumurilor județene

/
Cosmin Mihuta
Un primar PNL îl face "praf" pe președintele Consiliului județean Arad, Iustin Cionca, tot de la PNL, pentru modul în care gestionează problema drumurilor județene. Marian Toader, primarul comunei Zăbrani, acuză modul în care sunt tratați arădenii care circulă pe drumul Zăbrani -...

(FOTO) ”Orice copil merită o zi de naștere!”. Sute de arădeni au mărșăluit ”pentru viață”

/
Dana B.
Pentru al şaptelea an consecutiv, Aradul spune ”Avortul ucide!” prin alăturarea la celelalte localităţi din țară în care s-a desfăşurat „Marşul pentru viaţă”, o manifestare pro-viaţă, pro-copil și contra-avort. Astfel, astăzi, 24 martie 2018, începând cu orele 13.00, sute...

O autoutilitară a fost incendiată, vineri noapte, în Arad

/
Andreea Radu
Detașamentul de Pompieri Arad a intervenit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu o autospecială de stingere, 1 ofițer și 4 subofiteri în municipiul Arad, la un incendiu ce se manifesta la o autoutilitară. La sosirea echipajului, tot compartimentul de marfă ardea violent, focul fiind...

(VIDEO) Arădenii au ieșit în stradă, împotriva incompetenței CJA

/
Cosmin Mihuta
Sute de cetățeni au ales să protesteze în această dimineață, la Horia, împotriva incompetenței conducerii CJA, care nu reușește să găsească soluții pentru a reabilita drumul Arad - Șiria, un drum plin de gropi, pe care zilnic au loc evenimente rutiere mai mult sau mai puțin grave....