UAV Arad mută cursurile în online până în ianuarie, pentru a reduce facturile

UAV Arad mută cursurile în online până în ianuarie, pentru a reduce facturile
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a decis ca toate cursurile și seminariile să se desfășoare online, cu mici excepții, până în ianuarie. Măsura urmărește reducerea cheltuielilor cu energia și celelalte utilități, în contextul unui buget tot mai mic, informează AGERPRES.
Studenții au fost anunțați de profesori că, în următoarele două luni, clădirile universității vor fi închise, cu excepția celei a Facultății de Teologie. Un student de la Științe Economice a declarat pentru AGERPRES că activitățile se vor desfășura online până la vacanță, iar în ianuarie studenții vor afla dacă măsura va fi prelungită.
Rectorul UAV, Ramona Lile, a confirmat decizia și a explicat că aceasta a fost luată împreună cu Consiliul de Administrație și Senatul Universității.
„Împreună cu Consiliul de Administrație și Senatul Universității, am luat decizia de a intra, pentru o perioadă de timp, în online, pentru a aduce economii la tot ce înseamnă facturi de utilități. Din păcate, având în vedere subfinanțarea de care universitățile din țară se plâng, încercăm să reducem cât se poate cheltuielile, astfel încât să ne putem încadra în bugetul pe care Ministerul Educației îl aprobă”, a declarat Ramona Lile pentru AGERPRES.
Universitatea are peste 7.000 de studenți, iar decizia îi vizează pe aproape toți. Vor exista însă și excepții, precum studenții de la Educație Fizică și Sport, care vor desfășura anumite activități în sala de sport.