Gurahonțul va avea o școală gimnazială nouă, printr-un proiect de peste 11 milioane de lei

Gurahonțul va avea o școală gimnazială nouă, printr-un proiect de peste 11 milioane de lei
Vremea mohorâtă și ploile care au căzut din abundență în ultimele zile nu ne-au împiedicat să ne continuăm drumul și să ne respectăm întâlnirile stabilite. Așa cum spuneam și în urmă cu două zile, am prins o vreme deloc prietenoasă, cu ploi care parcă se revărsau cu găleata peste zonele prin care am trecut. Însă, atunci când îți propui să-ți faci treaba, nici vremea nu te poate opri.
De această dată, am ajuns la sediul Primăriei comunei Gurahonț, unde ne aștepta primarul Flavius Beniamin Moț. L-am găsit la birou, cu o mulțime de documente pregătite pentru semnat, semn că activitatea administrativă nu ține cont de vremea de afară. Printre proiectele importante aflate în atenția administrației locale se numără și unul deosebit de important pentru viitorul comunității: construirea unei școli gimnaziale moderne, prin Programul Regional Vest.
Am profitat de întâlnire pentru a purta o discuție despre investițiile în educație și despre preocuparea administrației locale pentru asigurarea unor condiții cât mai bune copiilor din comună.
Domnule primar, știm că un primar gospodar trebuie să fie implicat în toate domeniile de care are nevoie comunitatea.
„Da, așa este. Pentru mine, prioritare sunt învățământul și sănătatea. Așa este normal, pentru că o comunitate fără școală își pierde viitorul, atât din punctul de vedere al educației, cât și al civilizației. Copiii sunt viitorul nostru și trebuie să le oferim condiții corespunzătoare pentru a învăța și pentru a se dezvolta.
După cum ați văzut, la Gurahonț urmează să construim o școală gimnazială nouă, modernă, prin Programul Regional Vest. Valoarea totală a proiectului este de 11.777.998 de lei, din care contribuția Uniunii Europene este de 8.080.951 de lei. Perioada de implementare este cuprinsă între 23.07.2026 și 23.09.2027.
Obiectivul principal al proiectului îl reprezintă dezvoltarea infrastructurii educaționale din comuna Gurahonț, prin construirea unei școli gimnaziale moderne, care să asigure acces egal și nediscriminatoriu la o educație de calitate, incluzivă și adaptată nevoilor comunității locale. Ne dorim ca această investiție să răspundă inclusiv nevoilor elevilor proveniți din grupuri vulnerabile și marginalizate”, ne-a precizat primarul comunei Gurahonț.
De ce a fost necesară construirea unei școli noi și care este problema pe care doriți să o rezolvați prin această investiție?
„Am profitat de oportunitatea oferită prin proiectul ADR Vest, pentru că aveam nevoie de o soluție concretă în ceea ce privește organizarea spațiilor de învățământ. Nu mai puteam continua în condițiile în care elevii din mai multe clase erau nevoiți să învețe în spații care nu mai corespundeau nevoilor actuale.
În prezent, clasele I–IV funcționează în clădirea internatului, iar prin construirea noii școli gimnaziale vom putea asigura un spațiu separat pentru elevii claselor V–VIII. Este important ca fiecare categorie de vârstă să beneficieze de condiții potrivite nivelului său de pregătire și de dezvoltare.
Nu este normal să avem elevi de liceu și elevi de gimnaziu în aceleași spații, fără o delimitare corespunzătoare. Vrem să organizăm lucrurile cât mai bine, să prevenim eventualele situații neplăcute și să le oferim copiilor un mediu educațional sigur și adecvat. Vedem și noi ce se întâmplă în zilele noastre prin școli și consider că este mai bine să prevenim anumite probleme decât să ajungem să le rezolvăm ulterior”, a explicat edilul.
Din discuția purtată cu primarul Flavius Beniamin Moț am înțeles că investiția nu înseamnă doar ridicarea unei clădiri noi, ci și o schimbare importantă în modul de organizare a învățământului din Gurahonț. O școală modernă înseamnă condiții mai bune pentru elevi, un mediu mai bine organizat și, mai ales, o investiție în generațiile care vor duce mai departe numele și dezvoltarea acestei comunități.
Consider că educația trebuie să rămână una dintre principalele preocupări ale oricărei administrații locale. Drumurile, utilitățile și celelalte investiții sunt importante, însă școala este locul în care se construiește viitorul unei comunități. Iar faptul că administrația din Gurahonț acordă atenție acestui domeniu este un lucru care merită apreciat.
La finalul întâlnirii, îi mulțumim domnului primar pentru timpul acordat, pentru deschiderea și colaborarea de care a dat dovadă și îi dorim mult succes în implementarea acestui proiect, dar și în toate celelalte investiții menite să aducă un plus de valoare comunei Gurahonț.