ÎNGRIJORĂTOR: UNA DINTRE CELE MAI ÎNTINSE MĂRI DIN LUME A SECAT

by Dana B.

NASA a publicat imagini în care arată evoluţia Mării Aral din anul 2000 până în prezent şi modul în care s-au format, acum, două ochiuri de apă, denumite Marea Aral de Sud şi Marea Aral de Nord.

Lacul a început să sufere din anii 60, când Uniunea Sovietică a deviat două râuri importante care alimentau lacul – Amu Darya şi Syr Darya – cu scopul de a asigura irigaţia pentru Uzbekistan şi Turkmenistan.

Urmările, după cum sunt descrise şi de cei de la NASA, au fost devastatoare.

„De vreme ce Marea Aral a secat, comunităţile pescăreşti care depindeau de ea s-au pierdut şi ele. Nivelul de apă sărată a crescut şi a fost poluat cu fertilizatori şi pesticide. Praful care a rămas în urma evaporării apei a fost şi el contaminat cu substanţe chimice agricole şi a devenit o ameninţare la sănătatea publică. Praful a fost purtat de vânt în împrejurimi şi a dăunat solurilor dimprejur. Pierderea întinderii de apă care avea o influenţă importantă asupra climei din zonă a făcut ca iernile să fie mai reci, iar verile mai călduroase şi mai secetoase”, au notat oficialii NASA.

În luna iulie a acestui an, agenţia Al-Jazeera a publicat informaţii conform cărora se fac eforturi pentru a restaura Marea Aral de Nord. Un proiect demarat în 2005 a reuşit, până în prezent, să readucă 15 specii de peşti în apele Aralului de Nord, responsabilii confirmând că măsurile nu se vor opri aici.

Sursa: gandul.info

Facebook Comments