Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv că primarul Timișoarei și liderul USR, Dominic Fritz, s-a aflat în conflict de interese, respingând recursul formulat împotriva unei sentințe a Curții de Apel Timișoara și confirmând astfel raportul întocmit de Agenția Națională de Integritate.
Potrivit comunicatului transmis de ANI, instanța supremă a validat concluzia potrivit căreia Dominic Fritz a participat la emiterea unui act administrativ prin care ar fi procurat beneficii unei persoane de la care primise anterior un împrumut pentru finanțarea campaniei electorale la alegerile locale pentru Primăria Timișoara.
Cazul vizează semnarea unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru un arhitect care, conform ANI, a finanțat campania electorală a lui Fritz și este membru al USR.
În motivarea prezentată de Agenția Națională de Integritate, se arată că pentru existența conflictului de interese nu este necesară demonstrarea unui prejudiciu concret sau a unei influențe directe asupra deciziei administrative. Potrivit jurisprudenței constante a ÎCCJ, este suficient să existe un interes personal ori patrimonial susceptibil să afecteze imparțialitatea exercitării funcției publice, iar persoana aflată în funcție să participe la emiterea actului administrativ.
ANI susține că în acest caz au fost întrunite elementele relevante pentru constatarea conflictului de interese: existența unei relații financiare directe între alesul local și beneficiarul actului administrativ, participarea la emiterea documentului și posibilitatea ca interesul personal să afecteze imparțialitatea exercitării funcției.
Instituția mai precizează că legislația obligă aleșii locali să se abțină de la luarea unor decizii atunci când se află într-o situație de conflict de interese, măsură menită să protejeze încrederea publicului în procesul decizional și să prevină favorizarea unor interese private prin utilizarea funcției publice.
Decizia Înaltei Curți este definitivă și confirmă hotărârea pronunțată anterior de Curtea de Apel Timișoara, care a menținut raportul de evaluare întocmit de ANI.
ÎCCJ a decis definitiv: Dominic Fritz, în conflict de interese. Instanța supremă a confirmat raportul ANI