Federația Engleză de Fotbal (FA) urmează să-i transmită lui Gianni Infantino că nu îi va mai susține candidatura pentru un nou mandat de președinte al FIFA, pe fondul controverselor generate de planurile privind atragerea investitorilor privați în competițiile mondiale, informează BBC.
Decizia vine după ce UEFA a amenințat cu acțiuni legale împotriva propunerilor susținute de Infantino, iar Federația Galeză de Fotbal a anunțat deja public că își retrage sprijinul pentru actualul președinte al forului mondial.
FIFA intenționează să creeze o filială comercială, denumită FIFA Forward Enterprise, care să gestioneze principalele competiții ale organizației, inclusiv Cupele Mondiale. Potrivit planului, investitori externi ar putea cumpăra participații minoritare în această entitate.
UEFA a criticat dur proiectul, despre care susține că ar fi fost pregătit fără suficientă transparență. Forul continental l-a acuzat pe Infantino că și-a încălcat angajamentele și că a pierdut încrederea UEFA, dar și a altor membri importanți ai fotbalului internațional.
Conducerea lui Gianni Infantino fusese deja contestată public de organisme din fotbalul european și din zona Americii de Nord, Americii Centrale și Caraibelor, UEFA și CONCACAF criticând planurile de comercializare a unor participații legate de competițiile FIFA.
Gianni Infantino este, deocamdată, singurul candidat declarat pentru alegerile programate la Rabat, în martie 2027. Câștigătorul scrutinului va obține un mandat de patru ani la conducerea Federației Internaționale de Fotbal.
Federația engleză își retrage sprijinul pentru Gianni Infantino înaintea alegerilor pentru șefia FIFA