CS Fan Arad termină încă un an pe podiumul naţional

by Sorin Haut

CS Fan Arad, club condus cu succes de Ştefan Gog, rămâne unul dintre cele mai importante în voleiul pe plajă românesc. 2016 a fost încă un an prolific pentru cei de la Fan, care au cucerit argintul naţional al seniorilor, prin perechea formată din Cătălin Lelea şi Moisă Abrudan, cei doi remarcându-se şi pe plan internaţional, cu un loc trei la puternicul turneu de la Balaton, din Ungaria şi locul 4 la Balcaniadă. De asemenea, perechea feminină, formată din debutantele Adnana Drăgăniţă şi Norica Talpeş, a ocupat locul 7 la Naţionalele de la Sibiu. “A fost bine pentru noi şi în acest an, ne-am atins obiectivul şi anume acela de a obţine o medalie cu băieţii, la Naţionale. Dacă vom fi şi în 2017 pe podium, ar fi al 5-lea an la rând când reuşim acest lucru, fiind până acum nelipsiţi dintre medaliaţi, de când am intrat în competiţii, adică din 2013”, ne-a declarat preşedintele clubului, Ştefan Gog.

Turneul Fan va conta în circuitul naţional

Fan Arad are, de la înfiinţare, şi destule borne organizatorice, iar anul viitor va consemna încă un turneu în contul clubului condus de Gog: “În iulie vom organiza turneul nostru, Fan, care va intra în circuitul naţional şi va aduce puncte în Campionatul Naţional. Pentru sezonul viitor, o echipă a Fan Arad va fi formată din Cătălin Lelea şi Adrian Holhoş, rămâne să văd pe cine vom conta în a doua echipă.” Preşedintele celor de la Fan Arad are şi un mesaj de final de an pentru iubitorii voleiului şi ai sportului arădean în general: “Le doresc tuturor sărbători fericite, multă sănătate şi să obţină ce îşi propun în noul an!”

Facebook Comments