Cât cheltuie românii pe cadourile de sub brad

by Dana B.

Dincolo de mese îmbelşugate, românii sunt atenţi şi la ce pun sub brad. Desigur, ne referim la cadouri.

577 de lei este suma medie alocată de români în acest an pentru darurile oferite cu ocazia Sărbătorilor. Bugetul este cu peste 60 de lei mai mare faţă de cel din 2015.

Cei mai mulţi vor face cadou încălţăminte şi îmbrăcăminte, cosmetice şi dulciuri.

Bugetul total pentru Crăciun și Revelion este estimat, în acest an, la 1.660 de lei. Aici intră cumpărăturile pentru masă, distracţie şi haine noi.

Dar, aproape o treime din aceşti bani sunt pentru cadourile oferite celor dragi cu ocazia sărbătorilor. Vedem din aceste cifre că românii alocă, de la un an la altul, tot mai mulţi bani pentru daruri. De la 391 de lei în 2012, la 577 de lei acum.

Cele mai căutate produse, pentru a fi oferite celor dragi, sunt articolele de îmbrăcăminte şi încălțăminte.

Cadouri populare sunt şi cosmeticele şi parfumurile, dar şi dulciurile și jucăriile pentru cei mici. Sunt şi norocoşi care vor primi cadou electronice şi telefoane mobile de sărbători.

Bugetul alocat cadourilor

2016: 577 lei

2015: 512 lei

2014: 470 lei

2013: 465 lei

2012: 391 lei

Cadouri de sărbători

încălţăminte/îmbrăcăminte: 59,4%

cosmetice/parfumuri: 56,3%

dulciuri: 56,2%

jucării: 55,2%

bijuterii/accesorii: 30,4%

fructe: 29,2%

cărţi: 25,4%

bani: 15,3%

electrice/electronice/electrocasnice: 14%

smartphone/tabletă: 8,3%

Sursa: dgi24.ro

Facebook Comments