Primăria Arad preia dosarele pentru prelungirea autorizației taxi
Primăria Municipiului Arad anunță toate persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și familiale, precum și persoanele juridice care desfășoară activitate de transport persoane și marfă în regim de taxi și la care valabilitatea autorizației este 20 august 2024, că în...
La Șepreuș, cei 264 de copii servesc zilnic o masă gratuită
Am zis întotdeauna că într-o comunitate se cunoaște cât este de gospodar edilul încă de la intrarea în comună. Recent, am fost în comuna Șepreuș, o comună alcătuită dintr-o singură localitate, dar, fie că este un sat sau zece, dacă ești gospodar, poți dovedi comunității că nu...
O femeie a fost reținută, după ce a spart geamul sălii de așteptare din gara CFR Arad
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Arad au probat activitatea infracțională a unei femei de 43 de ani, din județul Maramureș. Din cercetări, a reieșit că cea în cauză, la data de 27 mai a.c., în jurul orei 16:00, într-un acces de furie, ar fi spart geamul dinspre...
Aradul a făcut parte din spectacolul Europenelor de ritmică! Junioara Amalia Lică, cvadruplă campioană la junioare
România s-a întors cu patru medalii de aur de la Campionatul European de gimnastică ritmică, organizat la Budapesta, performanță excepțională! În cadrul competiției, delegația tricoloră a înregistrat o serie de succese, culminând cu prezența unei echipe numeroase, pornind de la...
Miercuri avem semifinale județene într-o singură manșă, în Cupa României la fotbal
Ne apropiem cu pași repezi și de finalul stagiunii în fotbalul județean, acolo unde Viitorul Arad a câștigat Liga a IV-a și și-a asigurat prezența în barajul de promovare în al treilea eșalon. Din actuala ediție de campionat a mai rămas de disputat ultima etapă, programată...
Viitorul leagă victoriile și la juniori! Arădenii mai au doi pași până în Liga Elitelor
Câștigătoare detașată a campionatului de Juniori 1A, Viitorul Arad nu a mai jucat finala pe județ cu cea mai bună echipă de Juniori 1B, pentru căACB Ineu a folosit o parte dintre jucători și în Liga 3-a. Prin urmare, „roș-albii” s-au calificat direct la prima „zonă”, iar la...
Turneu internațional de tenis juvenil la Arad, finalele se vor juca de Ziua Copilului!
În această săptămână, Baza UTA-Tenis Profi din Arad găzduieşte ediţia cu numărul 15 a Hai Cup, turneu de tenis de câmp rezervat jucătorilor de 12 ani de categoria 3, din cadrul Tennis Europe Junior Tour. La competiţie participă tineri tenismani din opt ţări: Suedia, Germania,...
Doi boxeri de la Motorul Arad au cucerit aurul la Centura Banatului
Doi dintre boxerii pregătiţi la Motorul Arad de Georgian Popescu şi Marius Tătar, descoperiţi de regretatul maestru Florian Barna, au obţinut medalii de aur la Centura Banatului. Este vorba despre Horaţiu Hanţic (categoria 70 Kg, cadeţi) şi Pavel Dragman (categoria 71 Kg, tineret), cel...
Pahare de Cristal vs. Pahare de Sticlă: Diferențe și Avantaje
Atunci când vine vorba de alegerea paharelor potrivite pentru băuturile tale preferate, opțiunile disponibile pot părea copleșitoare. O decizie importantă este să alegi între paharele de Cristal Bohemia și paharele de sticlă. Fie că este vorba de pahare vin, pahare whisky sau pahare...
Irina Begu și Ana Bogdan s-au calificat în turul al doilea de la Roland Garros
Jucătoarele române de tenis Irina Begu şi Ana Bogdan s-au calificat, luni seara, în runda a doua a turneului de la Roland Garros, a,l doilea de Mare Şlem al anului, după victorii în minimum de seturi. Irina Begu (33 ani, 127 WTA) a învins-o pe argentinianca Julia Riera (21 ani, 115 WTA),...
Dinamo câștigă barajul cu Csikszereda și se menține în SuperLiga! Noul sezon începe la mijloc de iulie
Dinamo Bucureşti va juca şi în sezonul viitor în Superliga de fotbal a României, după ce a remizat în deplasare cu echipa de ligă secundă FK Csikszereda Miercurea Ciuc, 0-0, luni seara, în manşa secundă a barajului pentru menţinere/promovare în primul eşalon. Dinamo, care s-a rezumat...
Marți, 28 mai 2024
1961: Ziarul britanic The Observer a publicat articolul avocatului englez Peter Benenson intitulat "Prizonierii uitați", declanșând o campanie de scrisori ce a stat la baza înființării organizației pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International (foto). 1358: Începe insurecția...
ANUNȚ PREALABIL PRIVIND AFIȘAREA PUBLICĂ A DOCUMENTELOR TEHNICE ALE CADASTRULUI - PRIMĂRIA PLEȘCUȚA
4_anuntul-prealabil-Plescuta.docx
Credite până la salariu: O soluție rapidă, dar riscantă
Creditele până la salariu reprezintă o formă de împrumut pe termen scurt destinată să acopere cheltuielile neprevăzute până la următorul salariu. Aceste credite sunt extrem de populare datorită accesibilității și rapidității cu care pot fi obținute, dar implică și riscuri...
Anamaria Ciotir va juca și în sezonul viitor pentru vicecampioana FCC UAV Arad
Conducerea vicecampioanei FCC UAV lucrează deja la lotul pentru sezonul viitor. După despărțirea de Alexandra Ghiță, care a optat pentru Sepsi SIC Sfântu Gheorghe, oficialii arădeni anunță prelungirea înțelegerii cu celălalt pivot român din lotul din campionatul precedent. Vorbim...