Un cetățean bulgar a încercat să treacă prin vama Nădlac cu permis de conducere fals

/
Cristian Dobre
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanapalota au depistat un tânăr din Bulgaria care conducea un autoturism în baza unui permis de conducere croat fals.  În data de 12.11.2018, în jurul orei 19.40, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac...

Asistenta personală a ducesei de Sussex a demisionat. Ce spun gurile rele

/
Cristian Dobre
Asistenta personală a lui Meghan de Sussex a demisionat la aproape şase luni după nunta acesteia cu prinţul Harry al Marii Britanii, iar unele surse vorbesc despre atitudinea "dificilă" a ducesei, potrivit dailymail.co.uk. O sursă de la palatul Kensington, reşedinţa oficială a ducilor de...

Nu toată lumea merge la florărie pentru flori. Ce a făcut o femeie de 30 de ani, în Șagu

/
Cristian Dobre
Nu toată lumea merge la florărie pentru flori! Polițiștii Secției nr. 1 Rurală Arad au identificat o femeie, bănuită de un furt dintr-o societate comercială. În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat o femeie de 30 de ani, din județul Caraș Severin, care, în luna...

Peste 70 de vitezomani, amendați într-o singură zi

/
Cristian Dobre
În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 268 de sancţiuni contravenţionale, în valoare...

Țigări de contrabandă, depistate de polițiști în Piața Fortuna

/
Cristian Dobre
Polițiștii Secției nr. 1 Vlaicu cercetează un bărbat pentru contrabandă cu țigarete. Polițiștii au depistat, ieri, în Piața Fortuna din municipiu, un bărbat de 32 de ani, din Arad, în timp ce oferea spre comercializare, dintr-un autoturism, 2.800 țigarete de diferite mărci,...

Un polițist din Nădlac s-a ales cu mașina distrusă, după ce a lăsat un tânăr de 18 ani fără permis

/
Cristian Dobre
Polițiștii orașului Nădlac, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, cercetează trei tineri pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.  În luna septembrie a.c., un polițist rutier din cadrul Poliției Oraș Nădlac a luat măsura...

Plaja Yehliu, renumită pentru formațiunile geologice unice din Taiwan

/
Cristian Dobre
Yehliu este o plajă mai puțin obișnuită de pe coasta de nord a Taiwanului, orașul Wanli, renumită pentru stâncile unice de aici. Formațiunile sunt cu adevărat spectaculoase, împărțite pe zone și categorii, unele având chiar nume generate de asemănarea lor cu diferite obiecte sau...

Rețeta zilei: Saramură de pui cu mămăliguță

/
Cristian Dobre
Saramura de pui cu mamaliga mancam in fiecare vacanta, cand mergeam la tara. La inceput am strambat din nas, dar vazandu-i pe ceilalti cu cata pofta mananca, m-am molipsit si eu. Cu timpul eu eram cea care cerea sa manance saramura de pui… Cum o preparăm: Prajim carnea de pui pe gratar. In...

Numărul 137, unul dintre cele mai mari mistere din fizică

/
Cristian Dobre
Care este primul lucru la care vă gândiți când cineva v-ar menționa într-o conversație numărul 137? Probabil doar faptul că acesta este unul din numerele multiple, nu? Nu este o chestiune de mare importanță pentru noi, dar pentru fizicieni este un număr foarte misterios care poate...

Întrebuințări mai puțin știute ale castanelor

/
Cristian Dobre
Pentru degeraturile usoare se pot utiliza unele specii medicinale, aplicate sub forma de bai locale, comprese sau cataplasme, fara a strange cu un bandaj, care ar împiedica circulatia sangelui. Baile locale se fac cu infuzii sau decoct, în care se tin partile degerate, cu repetare de 3 ori pe zi,...

Ce cauzează balonarea și cum poți scăpa de ea

/
Cristian Dobre
Ce este balonarea si cand apare ea? Balonarea este practic o tulburare ce apare la nivelul intestinelor si are ca principale cauze alimentarea haotica si obiceiurile persoanelor de a se hrani in mod neadecvat. Atunci cand amestecam alimentele ca si natura lor sau cand le consumam in exces, incep sa...

Andrea Bocelli a dezvăluit care este secretul mariajului pe care îl are cu Veronica Berti

/
Cristian Dobre
Renumitul cântăreț italian Andrea Bocelli a dezvăluit care este secretul mariajului pe care îl are cu Veronica Berti. Înainte de a se căsători cu Veronica Berti, celebrul artist Andrea Bocelli a avut o relație de lungă durată cu cea care i-a devenit oficil parteneră de viață. Se iubea...

Cătălin Botezatu, critici dure la adresa unor persoane care apar la evenimentele mondene

/
Cristian Dobre
Creatorul de modă Cătălin Botezatu a făcut o declarație foarte dură referitoare la unele persoane care participă la evenimentele mondene. Designerul Cătălin Botezatu este recunoscut pentru faptul că este foarte atent la cele mai mici detalii atunci când vine vorba de aparițiile în...

Ce s-a întâmplat la botezul fiicei Adelinei Pestrițu

/
Cristian Dobre
Adelina Pestrițu a povestit în amănunt ce s-a întâmplat la botezul fiicei sale, Zenaida Maria, care a avut loc în weekend.Adelina Pestrițu a avut parte de un eveniment foarte reușit, dar cu foarte multe peripeții. Vedeta a scos la iveală detalii mai puțin știute despre botezul fiicei...

Hackerul arădean Guccifer, predat autorităților din SUA

/
Cristian Dobre
Marcel Lehel Lazăr, hackerul cunoscut drept „Guccifer” sau „Micul Fum”, a fost predat autorităţilor judiciare americane, în vederea executării pedepsei de 52 de luni de închisoare, pronunţată de către un tribunal federal din statul Virginia pentru furt de identitate cu...