Protest cu zeci de camioane pe centura Aradului. Transportatorii cer amânarea TollRo

Protest cu zeci de camioane pe centura Aradului. Transportatorii cer amânarea TollRo
Zeci de transportatori din Arad au ieșit miercuri seară, 30 septembrie, într-un protest spontan pe centura municipiului. Șoferii circulă cu automarfarele la viteză redusă și claxonează, nemulțumiți de introducerea platformei TollRo începând cu 1 octombrie.
Coloana de camioane se întinde pe câțiva kilometri, iar circulația în zonă este îngreunată. Protestul este supravegheat de polițiști.
Transportatorii susțin că nu se opun plății taxei de drum, însă reclamă probleme tehnice ale noului sistem și se tem că vor fi sancționați pentru situații care nu le sunt imputabile.
„Este un protest spontan al transportatorilor din Arad pentru măsurile pe care le considerăm abuzive în urma implementării TollRo. Acum trei ani, Parlamentul a votat o lege prin care camioanele trebuie să plătească în funcție de masa maximă autorizată pe kilometru, nu mai avem rovignetă pe zi, pe an, pe lună, în funcție de clasa de poluare. Până în 1 ianuarie 2026 era acest termen, de atunci până astăzi s-a amânat de trei ori implementarea acestui sistem, iar de 15 zile doar s-a pus la dispoziția transportatorilor un program pilot prin care să se pregătească pentru efectiva înscriere de la 1 octombrie. Problema este că, înainte de pornire, acest sistem prezintă serioase carențe tehnice, încă nu funcționează, iar de mâine se aplică amenzi”, a declarat Sebastian Pop, reprezentant al șoferilor care protestează.
Mai mulți participanți la protest au declarat că sunt de acord cu plata taxei de drum, însă cer ca sancțiunile să nu fie aplicate în cazul în care problemele sunt provocate de funcționarea sistemului TollRo.
Unul dintre șoferi a invocat și existența unui proiect aflat în Senat care ar prevedea suspendarea amenzilor până la 15 martie 2027.
„Cerem ca acest proiect să fie votat cât mai repede”, a spus transportatorul.
Protestatarii avertizează, de asemenea, că introducerea noului sistem ar putea provoca aglomerație și cozi în punctele de trecere a frontierei.
Aplicația TollRo și portalul web aferent urmează să treacă la versiunea finală începând cu 1 octombrie 2026, ora 00:00. CNAIR a anunțat că datele introduse în perioada de testare nu vor fi migrate în sistemul final.
Astfel, transportatorii care au utilizat aplicația-pilot trebuie să descarce din nou sau să actualizeze aplicația TollRo, să își creeze un cont nou, să completeze din nou datele companiei și să reînregistreze vehiculele, remorcile și semiremorcile.
CNAIR le-a recomandat operatorilor să pregătească din timp documentele și datele necesare pentru înregistrarea flotelor, astfel încât să evite eventualele întreruperi ale activității.