Ziua Academiei Române

/
Cristian Dobre
Ziua Academiei Române este sărbătorită în fiecare an la 4 aprilie. Este data la care, în anul 2000, a fost instituită celebrarea acestei zile de către prezidiul instituţiei, cu prilejul ''Zilei Porţilor Deschise'' la Academia Română. Înfiinţată la 1/13 aprilie 1866, ca ''Societate...

Care este valoarea sprijinului financiar pentru Programul naţional apicol pentru perioada 2017-2019

/
Cristian Dobre
Valoarea sprijinului financiar pentru Programul naţional apicol pentru perioada 2017-2019 va fi de 33,4 milioane de lei, din care 16,7 milioane de lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. "În şedinţa din 3 aprilie 2019, Guvernul...

Când va avea loc prima misiune cu echipaj uman pe Marte

/
Cristian Dobre
Prima misiune cu echipaj uman pe Marte este prevăzută pentru 2033 şi va fi pregătită de cele prin care astronauţii americani se vor întoarce pe Lună, a declarat administratorul Agenţiei spaţiale americane, Jim Bridenstine, potrivit Le Figaro. "Vrem să reuşim să ajungem pe Marte în...

„Drogurile sau despre fericirea iluzorie ce corodează integritatea persoanei”, conferință organizată la Liceul din Cermei

/
Cristian Dobre
Compartimentul de Analiză și Prevenirea Criminalității, prin Agent șef Tocan-Ciprian, și Inspectoratul de Poliție Județean Arad (Agent Non Florin), împreună cu Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (inspector Bîscă Florin Dacian), Arhiepiscopia Aradului (arhim. Conf....

Măcrișul previne diferite tipuri de cancer

/
Cristian Dobre
Desi mai putin cunoscut si folosit in alimentatia zilnica, macrisul este o planta care poate avea beneficii importante pentru sanatate. O dieta bogata in macris ajuta la imbunatatirea vederii si sprijina totodata sistemul cardiovascular. Specialistii considera ca dieta cu macris poate sa contribuie...

Câteodată, dorința de popularitate poate dăuna grav libertății

/
Cristian Dobre
A vrut să facă o farsă pentru a câştiga popularitate pe o reţea de socializare, dar acum ar putea ajunge în spatele gratiilor. Un tânăr din Rusia s-a filmat în timp ce distrugea cu un baros o maşină care blochează ieşirea dintr-o parcare, relatează The Moscow Times. Incidentul a avut...

Cum ajută sfecla roșie ficatul

/
Cristian Dobre
Steatoza hepatica reprezinta acumularea de lipide - cel mai adesea trigliceride - in interiorul hepatocitelor. Dupa modul de acumulare a lipidelor in hepatocite, steatoza poate fi microveziculara sau macroveziculara. Diagnosticul de steatoza se pune cand acumularea de grasimi in ficat depaseste...

Ce telefon folosește unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume

/
Cristian Dobre
Unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume foloseşte unul dintre cele mai ieftine telefoane de pe piaţă. E vorba de Warren Buffett, care are un telefon de aproximativ 25 de dolari.„Apropo, acesta este telefonul meu. Mi l-a împrumutat Alexander Graham Bell (inventatorul telefonului, n.r.) şi...

O nouă acțiune de colectare a deșeurilor electrice și electronice din Arad

/
Cristian Dobre
Protejează-ți sănătatea și mediul în care trăiești! Participă la acțiunea de colectare a deșeurilor electrice și electronice din Arad, care va avea loc sâmbătă, 06 aprilie 2019. Organizatorii campaniei, Primăria Municipiului Arad și Serviciul Local de Colectare Arad, oferă...

Poliţiştii locali i-au returnat unui arădean portmoneul pierdut

/
Cristian Dobre
Un arădean care și-a pierdut portmoneul conținând acte și o sumă de bani marți,  2 aprilie 2019, în zona centrală a orașului, a avut parte, în aceeași zi, de o surpriză mai mult decât plăcută. Dovadă a faptului că spiritul civic este un atu al cetățenilor Aradului, femeia care...

Doi urmăriți internațional, prinși în vama Nădlac

/
Cristian Dobre
Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat şi predat autorităţilor competente doi cetăţeni români căutaţi de autorităţile române şi maghiare pentru săvârşirea de infracţiuni.   În data de 03.04.2019, în jurul orei 05.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II -...

Minor arădean, prins după ce a furat mai multe bunuri dintr-o gospodărie

/
Cristian Dobre
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat un minor, bănuit de un furt dintr-o gospodărie. Polițiștii au identificat un minor de 15 ani, din Arad, care, în data de 22 martie a.c., prin escaladarea porții și forțarea ușii de acces ar fi pătruns într-un imobil de pe...

Cel mai amuzant permis de conducere întâlnit vreodată. ”Prea leneş să studieze pentru examen”

/
Cristian Dobre
Poliţiştii rutieri dintr-un oraş din China au primit cel mai mare şoc din cariera lor după ce au tras pe dreapta un şofer de motocicletă, doar pentru a afla că în locul permisului de conducere bărbatul avea o bucată de hârtie scrisă de mână, cu fotografia lui lipită pe ea....

Ce zice Cătălin Botezatu despre fiul Zinei Dumitrescu

/
Cristian Dobre
La câteva zile după moartea Zinei Dumitrescu, designerul Cătălin Botezatu a vorbit despre fiul creatoarei de modă, Cătălin Negreanu, după ce au început să pară tot felul de scenarii legate de cei doi. „Niciodată nu au existat invidii între mine și Cătălin Negreanu. Din contră, pe...

Jojo și familia ei, la domiciliu forțat din cauza varicelei

/
Cristian Dobre
Jojo a scris pe contul de socializare un mesaj unde a "explicat" absenţa de pe reţelele de socializare de zilele acestea. Actrița, iubitul ei și cei doi copii au făcut varicelă, iar acum sunt nevoiți să stea câteva zile în casă. „Achim a facut varicelă şi a încheiat cu ea acum două...