Samuel Caba: „Solicităm și susținem deschiderea școlilor"
Asociația pentru Reformă Civică și Democrație susține deschiderea școlilor și reluarea cursurilor în sistem „față în față" cât mai curând posibil. Președintele ARCD, Samuel Caba, a făcut demersuri inclusiv la Guvernul României pentru ca sistemul de învățământ să poată...
Opt din zece gospodării din România aveau acces la internet de acasă, în 2020
Peste trei sferturi din totalul gospodăriilor din România (78,2%) aveau acces, în 2020, la reţeaua de internet de acasă, în creştere cu 2,5 puncte procentuale faţă de anul anterior, relevă datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS), scrie agerpres.ro. În...
Mihai Fifor: Vești bune pentru navetiștii de pe ruta Ineu-Brad, în urma apelurilor repetate adresate autorităților centrale
Mă bucur nespus că demersurile mele și ale colegului meu, fostul deputat Florin Tripa, nu au rămas fără rezultat, iar conducerea CFR Călători și autoritățile centrale au înțeles, în final, cât de importantă este găsirea unei soluții pentru repunerea în funcțiune a legăturii...
Probe tehnice pe ruta Ineu-Brad, realizate de CFR! Cursele vor fi reluate dacă totul este în regulă
Într-o videoconferință organizată astăzi cu primarii din județul Arad, conducerea CFR Călători a informat că vineri dimineața, la ora 8, din Gara Arad va pleca un tren de probă spre Brad. Trenul va testa traseul pentru repunerea în funcțiune a legăturii feroviare dintre...
Sper că vă faceți și testul psiho, nu doar cel Covid!
Și-a luat nevastă-mea parcare cu licitație, buletin, test covid, alea alea și etc. Distracție, planificări, va merge economia mai bine, plânsete, eu nu, toate celea. A semnat contractul, o lună nu a parcat pe loc, deși a plătit chiria, cică nu au ajuns sculele, au parcat alții....
Un tânăr din Pâncota s-a ales cu dosar penal, după ce a distrus un aparat de păcănele
La data de 6 ianuarie 2021, polițiștii orașului Pâncota au fost sesizați despre faptul că, la data de 7 octombrie 2020, un bărbat ar fi distrus un aparat de tip slot-machine, dintr-o sală de jocuri din Pâncota, cauzând un prejudiciu de 4.000 de lei. În urma investigațiilor efectuate,...
Ploi în cea mai mare parte a ţării. De vineri, lapoviţă şi ninsoare
Meteorologii anunţă că, începând de joi, va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar de vineri va ninge și va fi lapoviţă, mai ales în dealurile Olteniei, Munteniei, în Transilvania şi Moldova, unde se va depune zăpadă, scrie hotnews.ro. Conform Administrației Naționale de...
Congresul SUA a validat voturile care îl fac pe Joe Biden al 46-lea preşedinte american
Congresul SUA s-a întrunit, miercuri noaptea (joi dimineaţă, după ora României) pentru validarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale, scrie antena3.ro. Membrii legislativului american au revenit la Capitoliu după ce securitatea a fost restabilită în clădire. Congresul SUA a validat, joi...
Un șofer turc a încercat să treacă ilegal 68 de imigranți prin vama Nădlac
Poliţiile din Ungaria şi România au oprit un şofer de camion care a încercat să introducă ilegal în Ungaria 68 de migranţi la punctul de trecere a frontierei Csanadpalota-Nădlac, a anunţat joi poliţia din judeţul ungar Csongrad-Csanad, citată de MTI. Camionul, care era înmatriculat...
Dacia Sandero, cel mai vândut autoturism în Spania, în anul 2020
Modelul românesc Dacia Sandero a fost cel mai vândut autoturism în Spania, în tot anul 2020. Maşina românească a depășit marca autohtonă spaniolă pe ultima sută de metri, pentru că a avut rezultate extraodinare în luna decembrie, când vânzările au înregistrat un succes...
Sfântul Ioan Botezătorul. Două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica
Aproximativ două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica joi, 7 ianuarie, de sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul. Ziua Sfântului Ioan marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă. În România, sunt peste 1,3 milioane de bărbaţi care poartă acest nume sau derivate ale lui...
Doi tineri s-au ales cu ordine de protecție. Unul și-a agresat soția, celălalt și-a amenințat părinții cu moartea
Polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Chișineu-Criș au emis, ieri, 5 ianuarie 2021, un ordin de protecție provizorie, pe numele unui bărbat de 35 de ani, care, în timp ce se afla la domiciliu, și-ar fi agresat fizic soția. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub...
Zeci de arădeni au fost amendați pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea sau nepurtarea măștii de protecție
În ziua de 5 ianuarie 2021, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Arad, polițiștii arădeni, împreună cu jandarmii și polițiștii locali, au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre...
Începe colectarea brazilor naturali, rămași după sărbători, în municipiul Arad
Primăria Municipiului Arad anunță începerea campaniei de colectare a brazilor naturali, rămași după sărbători. În colaborare cu operatorul de salubritate RETIM S.A și societatea Gospodărirea Comunală, Primăria Arad, prin direcția de specialitate, demarează de miercuri, 6 ianuarie...
ANPC atenționează cumpărătorii cu privire la reducerile de iarnă din magazine
Începe perioada reducerilor de iarnă în magazine iar cumpărătorii sunt sfătuiți să fie foarte atenți la prețurile articolelor și la reducerile false. Directorul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, a declarat pentru Agerpres, că recomandă...