Ilie Cheșa: „Susţinem educaţia prin bursele acordate din buget, pentru a-i încuraja pe elevi să facă performanţă“
În ședința de vineri a Consiliului Local Municipal Arad, pe ordinea de zi se află și un proiect privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad pentru semestrul I, anul școlar 2021-2022. Conform proiectului,...
COVID-19: Opt decese noi au fost raportate în județul Arad
În această dimineață, conform raportării Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, cuprinzând date furnizate de Direcția de Sănătate Publică a Județului Arad, la nivelul Județului Arad erau înregistrate următoarele valori ale infecției cu virusul SARS-CoV-2:...
Un drum din Bihor care face legătura cu județul Arad a fost închis pe perioada iernii
Trei sectoare de drumuri județene din Bihor au fost închise pe perioada iernii. Acestea vor fi redeschise circulației după 30 aprilie 2022, a anunțat Consiliul Județean Bihor. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, cele trei sectoare de drum județean au fos închise „în vederea gestionării...
Spectacolul din această seară, de la Teatrul Ioan Slavici, a fost anulat
Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici" Arad anulează spectacolul „Familia Tót", programat în data de 2 decembrie 2021, la ora 18.00. Cei care și-au achiziționat bilete de la casieria Teatrului Clasic își pot recupera banii în zilele de: marți, miercuri, vineri între orele 10.00 – 16.00, joi...
Sergiu Bîlcea: România accesează primele fonduri europene din PNRR
Începem să utilizăm banii europeni din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), prima tranșă din pre-finanțare în valoare de circa 1,8 miliarde euro. Tranșa a doua a pre-finanțării, de aproximativ 1,94 miliarde euro va intra la Ministerul de Finanțe în cursul acestei luni....
Douăzeci și șase de refugiați au încercat să treacă în Ungaria, ascunşi într-un camion încărcat cu frigidere
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, au depistat douăzeci și șase cetăţeni din India, Pakistan și Afganistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat în Ungaria, ascunşi într-un autocamion încărcat cu frigidere....
Coronavirus: 1.149 de cazuri noi de COVID-19 și 66 de decese
În ultimele 24 de ore, în România au fost raportate 1.149 de cazuri noi de COVID-19 și 66 de decese, dintre care 8 din trecut, potrivit datelor parțiale transmise joi de autorități. Conform datelor existente la data de 2 decembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost...
Avertizare meteo ANM de lapoviţă, ninsori şi vânt puternic în următoarele 48 de ore
Avertizare meteo ANM de lapoviţă, ninsori şi vânt puternic în următoarele 48 de ore, în toată ţara, scrie antena3.ro. Avertizare meteo ANM de lapoviţă, ninsori şi vânt puternic, valabilă în intervalul 2 decembrie, ora 20.00 - 4 decembrie, ora 10.00. Potrivit ANM, se vor semnala...
Românii care își pot amâna facturile la utilități timp de șase luni. Ce avem de făcut, pas cu pas
Românii care nu îşi pot plăti facturile la gaze şi curent vor putea să le amâne timp de 6 luni. Antena 3 a arătat, joi, în ce condiții se pot amâna facturile, scrie antena3.ro. Timp de 6 luni, România a plafonat prețurile și statul oferă compensații pentru facturi, tocmai pentru că...
Primele suspiciuni de Omicron în România
Un jucător al echipei de rugby Știința Baia Mare, sosit în România din Africa de Sud, a fost confirmat pozitiv cu virusul SARS-COV-2. Ulterior, încă două persoane au fost confirmate ca fiind infectate, după ce au efectuat testele PCR, scrie digi24.ro. „Referitor la persoanele repatriate...
China a cerut Indoneziei să nu mai caute petrol și gaze în Marea Chinei de Sud
China a transmis Indoneziei să oprească forajele de țiței și gaze naturale pe teritoriul maritim pe care ambele țări îl consideră ca fiind al lor, scrie digi24.ro. Solicitarea a venit în urma unui impas legat de divergențele teritoriale din Marea Chinei de Sud, au declarat pentru Reuters...
Aleksandr Lukaşenko a recunoscut peninsula Crimeea ca fiind rusească
Preşedintele din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, a recunoscut că peninsula ucraineană Crimeea este rusească, după o lungă perioadă de ezitare. "Crimeea este... de facto o Crimeea rusească", a spus Lukaşenko. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat agenţiei de stat ruse Ria...
Rata şomajului în luna octombrie a stagnat la 5,3%
Rata şomajului în luna octombrie 2021 a înregistrat aceeaşi valoare ca în septembrie, respectiv 5,3%, potrivit Institutului Naţional al Statistică, scrie agerpres.ro. Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 0,9 puncte procentuale mai mare decât la femei. Numărul şomerilor (în vârstă de...
Douăzeci și doi de cetăţeni străini, opriți din drumul ilegal către Spațiul Schengen
Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat douăzeci și doi de cetăţeni din Pakistan și Afganistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în automarfare sau pe jos. În data de 30.11.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru...
Bancnota de 20 de lei intră în circulație începând de astăzi
Banca Naţională a României (BNR) pune în circulaţie, de la 1 decembrie 2021, o bancnotă cu valoarea nominală de 20 lei, fiind prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este prezentă o personalitate feminină: Ecaterina Teodoroiu, scrie digi24.ro. "Se răspunde astfel interesului public...