Opt cetățeni străini, depistați de polițiștii de frontieră arădeni ascunși într-un TIR

/
Adrian Pavel
Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 8 cetățeni din Siria și Irak care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un TIR. În data de 09.10.2024, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a...

Noi medicamente vor fi incluse, de la 1 noiembrie, pe lista celor gratuite sau compensate

/
Adrian Pavel
Noi medicamente vor fi incluse, de la 1 noiembrie, pe lista celor gratuite sau compensate, a decis Guvernul. Este vorba despre medicamente recomandate de specialişti pentru boli oncologice şi mai multe afecţiuni cronice, precum şi pentru transplant medular, a anunţat Mihai Constantin,...

Ordinul care ar trebui să elimine țepele de la raft a intrat în vigoare

/
Adrian Pavel
Ordinul împotriva înșelătoriei la raft, numită shrinkflation, a intrat în vigoare, joi, după ce, zilele trecute, a fost publicat în Monitorul Oficial. De acum înainte vom găsi în magazine etichete speciale în dreptul produselor care au gramaj mai mic, dar preț neschimbat. Ordinul...

PIB a crescut cu 0,3% în trimestrul II din 2024

/
Adrian Pavel
Produsul Intern Brut – date ajustate sezonier – estimat pentru trimestrul II din 2024 a fost de 442,094 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0.3% faţă de trimestrul I 2024 şi cu 0,9% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2023, conform datelor publicate joi...

O tânără din Arad a născut un bebeluș în Gara de Nord din Timișoara

/
Adrian Pavel
O tânără din Arad a născut ieri chiar pe peronul Gării de Nord din Timișoara. Băiețelul a venit pe lume cu bine, deși nu a mai fost timp pentru spital. Femeia venise cu trenul la Timișoara, și, la finalul călătoriei, a simțit că-i vine sorocul. Tânara de 22 de ani s-a pus pe o...

Percheziţii DNA în judeţul Arad, într-un dosar privind fapte de corupţie

/
Adrian Pavel
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, miercuri, percheziţii în Bucureşti şi alte 12 judeţe într-un dosar privind fapte de corupţie comise în perioada 2023 - 2024. Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, miercuri, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale...

Polițiștii arădeni au reținut un bărbat drogat, fără permis, care conducea o mașină cu numere false

/
Adrian Pavel
La data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 16.55, polițiștii Serviciului Rutier au depistat un bărbat de 55 de ani, din Zăbrani, în timp ce conducea un autoturism în localitate. Din verificări a reieșit că autoturismul este neînmatriculat, numărul de înmatriculare, aplicat pe...

„Vin la Curte” își deschide porțile în week-end

/
Adrian Pavel
O nouă ediție a evenimentul „vin la Curte”, o ocazie specială dedicată culturii vinului și promovării Podgoriei Miniș-Măderat, se va desfășura în perioada 11-13 octombrie, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional al Complexului Muzeal Arad, situat în Palatul Cultural...

Mihai Fifor: PNL să înceteze sarabanda fentelor electorale cu proiectele de lege privind pensiile militare

/
Adrian Pavel
PSD anunță că va vota în Parlament modificările legislative care rezolvă solicitările pensionarilor militari. Totodată, PSD solicită PNL să înceteze să mai folosească această categorie de pensionari în scop electoral! Nu le blochează nimeni proiectele de lege.  Singurii care...

Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului de Dezastre - 13 Octombrie 2024

/
Adrian Pavel
În fiecare an, pe 13 octombrie, este marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului de Dezastre, o inițiativă globală lansată de Organizația Națiunilor Unite cu scopul de a sensibiliza cetățenii și de a îmbunătăți pregătirea comunităților pentru a face față dezastrelor...

În 2023, 32 de primari au declarat câștiguri din jocuri de noroc

/
Adrian Pavel
În faţa viciilor şi depedenţelor toţi suntem la fel de vulnerabili. Inclusiv aleşii. Exemplu stau unii primari care fac milioane de lei din pariuri. Un primar din România câștigă de cinci ori mai mult din pariuri decât din salariu: „Aș fi ipocrit să spun că nu am o dependență”,...

Majoritatea angajaților de la stat sunt persoane cu vârste între 45 și 65 de ani

/
Adrian Pavel
Românii vor să lucreze în sistemul de stat, însă tinerii ar alege mai degrabă companiile private. Tot la stat merg, de exemplu, cei care au un master finalizat. Patru din 10 români preferă să lucreze în sectorul public, iar majoritatea angajaților de la stat sunt persoane cu vârste...

Parlamentul European susține aderarea Republicii Moldova la UE

/
Adrian Pavel
Eurodeputaţii de pe tot spectrul eşichierului politic şi reprezentanta Comisiei Europene Vera Jourova şi-au exprimat marţi, în cadrul unei dezbateri în plenul Parlamentului European la Strasbourg, sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova şi îngrijorarea în privinţa...

Un arădean a fost prins drogat la volan, în municipiu

/
Adrian Pavel
La data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii Biroului Rutier au depistat un bărbat de 45 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism în municipiu. Testarea cu aparatul din dotare a indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive. Conducătorul auto a fost...

Investiție de 15 milioane de lei la Șepreuș prin Programul Anghel Saligny!

/
Adrian Pavel
Primarul comunei Șepreuș Ioan Pintean a semnat la București un contract în valoare de 15 milioane de lei pentru extinderea rețelei de canalizare, prin Programul Anghel Saligny, anunță deputatul PNL Sergiu Bîlcea. „Ritmul de semnare a contractelor pentru investiții prin Programul Anghel...