FCC Baschet Arad, a patra după primele etape din Liga Naţională. Trei echipe au punctaj maxim

/
Sorin Haut
Liga Naţională feminină de baschet a luat startul vineri, până aseară desfăşurându-se în trei oraşe, Sfântu Gheorghe, Satu Mare şi Bucureşti, turnee în care s-au disputat primele trei runde ale ediţiei de campionat 2020/2021. Campioana ultimilor ani şi marea favorită la titlu şi...

Sala "UAV" din Arad este, de joi, gazda Cupei României pentru seniori la box

/
Sorin Haut
Cupa României de box pentru seniori și Campionatul Național masculin pentru cadeți vor avea loc în perioada 3-7 decembrie, la Arad, în sala „UAV-M. Botez”, din cartierul Micălaca. Principala atracție va fi concursul seniorilor, în vreme ce întrecerea cadeților este sub semnul...

AMEFA a obţinut primul punct în Superliga de polo, dar putea să şi câştige cu Poli Cluj

/
Sorin Haut
AMEFA Arad a reușit un prim punct în Superliga de polo masculin, ediția 2020-2021. Cu un lot slăbit şi mult întinerit faţă de anii precedenţi, echipa lui Cristi Cosma a spart gheaţa chiar în ultimul meci al turneului de la Bucureşti, scăpând chiar victoria printre degete în disputa...

Ovidiu Haţegan devine cel mai delegat arbitru din Champions League!

/
Sorin Haut
Ovidiu Hațegan devine primul arbitru delegat de UEFA în primele cinci etape ale grupelor Champions League.  După ce le-a arbitrat, deja, în acest sezon pe Juventus, Atletico, Liverpool sau Manchester United, Haţegan o va "fluiera" mâine seară şi pe Real Madrid, cea mai titrată echipă din...

Juniorii utişti au făcut spectacol cu rivala Poli, în ultimele meciuri ale anului

/
Sorin Haut
A fost derby în weeend, în Aradul Nou, pe Arena Motorul, juniorii Academiei UTA primind vizita vecinilor de la ASU Poli Timișoara. În primul meci s-au înfruntat juniorii din Elite U19. Utiștii au început foarte bine partida, iar în minutul 17 au preluat conducerea, Ronaipunând latul la o...

Campioana CFR Cluj, eliminată din Cupă! Dan Petrescu se desparte de ardeleni

/
Sorin Haut
Dacă sâmbătă a fost ziua surprizelor, duminică a venit rândul scorurilor spectaculoase în ultima fază din Cupa României programată în 2020. Până acum, în ”16”-imile Cupei României 2020/2021 am avut de toate, de parcă era nevoie de încă o evidențiere a tuturor argumentelor...

Accident cu trei răniți pe podul dintre Micălaca și Subcetate

/
Florin Popa
În această seară, în jurul orei 19,35, un tânăr de 22 de ani, din Arad, a condus un autoturism pe strada Eugen Popa, și pe podul rutier Micălaca a intrat în coliziune cu parapetul metalic care desparte sensurile de mers, ulterior cu un stâlp metalic de iluminat stradal. În urma...

S-au răzbunat pe “studente”! Căpitanul Hadzovic aduce victoria cu Clujul

/
Sorin Haut
Învinsă aseară de CSM Satu Mare, FCC Baschet Arad avea mare nevoie de victorie în meciul cu Universitatea Cluj-Napoca, un alt duel greu al debutului de campionat. Vă reamintim că primele trei etape, cu “galben-albastrele” pe teren, s-au disputat în acest sfârşit de săptămână, în...

Accident deosebit de grav pe podul de la Subcetate

/
Adrian Pavel
Un BMW a derapat 10 metri și a intrat în parapetul de pe podul de la Subcetate. Accidentul a avut loc în această seară, în jurul orei 19.30.   În total, în accident au fost implicate trei mașini, iar trei victime au ajuns în stare gravă la spital.   Din primele informații,...

Gimnasta arădeană Sonia Ichim, impresie frumoasă la debutul în Europenele de ritmică a senioarelor (FOTO)

/
Sorin Haut
Sonia Ichim a debutat, astăzi, la un Campionat European de gimnastică ritmică pentru senioare. La doar 18 ani şi uşor accidentată la genunchi, gimnasta de la CSM Arad - vicecampioană la individual compus şi de patru ori medaliată la Naţionalele din 2020 - a strâns din dinţi şi a avut o...

Bibarţ - fiul ploii, între Fritz şi Bolojan

/
Adrian Pavel
Călin Bibarţ sau Călin Falcă, cum îi mai spun unii - făcând referire la slugărnicia pe care o dovedeşte la adresa mentorului său, are serioase motive să „conducă“ Aradul din poziţia capului plecat. După ce i-a prostit pe liberali că va face furori din postura de candidat la...

Guvernul a decis. Ce se întâmplă cu slujbele de Crăciun anul acesta

/
Florin Popa
Secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, anunță că slujbele de Crăciun se vor putea desfășura atât în interiorul, cât și în afara bisericilor cu respectarea măsurilor de protecție sanitară. Autoritățile caută încă soluții pentru respectarea măsurilor anti-COVID, scrie...

E liber cu telefonul în secția de vot! BEC a respins propunerea Ministerului de Interne

/
Florin Popa
Biroul Electoral Central a respins, duminică, propunerea MAI de a interzicere intrarea în secția de votare cu telefonul mobil, anunță stiripesurse.ro. În schimb, BEC a adoptat o decizie prin care se interzice utilizarea în cabina de vot a aparatelor de fotografiere, înregistrarea sau...

Coronavirus: 5.554 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

/
Florin Popa
Până astăzi, 29 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 471.536 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 348.852 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate...

Prefectura și-a bătut joc de ineuani! Rata de infectare în Ineu, aflat în carantină, este sub cea din municipiul Arad

/
Cosmin Mihuta
Se dovedește încă o dată faptul că măsura de carantinare a orașului Ineu a fost una excesivă, așa cum acuza și primarul orașului, Călin Abrudan, mai ales că numărul de cazuri de COVID-19 era în scădere. Iar cifrele demonstrează că toți cei care au susținut că prefectul Gheorghe...