Accident cu trei răniți pe podul dintre Micălaca și Subcetate

Accident cu trei răniți pe podul dintre Micălaca și Subcetate
În această seară, în jurul orei 19,35, un tânăr de 22 de ani, din Arad, a condus un autoturism pe strada Eugen Popa, și pe podul rutier Micălaca a intrat în coliziune cu parapetul metalic care desparte sensurile de mers, ulterior cu un stâlp metalic de iluminat stradal. În urma evenimentului rutier a fost rănit grav conducătorul auto și ușor doi bărbați, de 63 și 36 de ani, pasageri în autoturism. Conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest din cauza rănilor suferite, urmând a-i fi recoltate probe biologice. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cu exactitate cauzele producerii accidentului.