Călătorie în lumea magică a poveștilor orientale. Duminică, 30 ianuarie, pe scena Trupei Marionete
O nouă duminică, o nouă poveste pe scena Trupei Marionete. „O mie și una de nopți - Aladin și lampa fermecată” este istoria care vă invită să descoperiți, duminică, 30 ianuarie, de la ora 11.00, pe scena Trupei Marionete, două lumi magice: cea a marionetelor și cea a poveștilor...
AMEFA Arad a calificat a doua echipă de polo la un turneu final de Campionat Naţional
După reuşita echipei de copii, calificată la turneul final al Campionatului Naţional, o altă echipă de polo din cadrul CS AMEFA Arad a reuşit să acceadă în ultima fază a întrecerii interne. Este vorba de grupa de juniori 3 (sportivi născuţi 2007 sau mai mici), clasată pe locul trei...
"Bătrâna Doamnă" stă pe un butoi cu pulbere: probleme peste tot înainte de meciul cu giuleştenii!
UTA nu a început deloc bine noul an, iar primele semne au apărut încă din Antalya, acolo unde a pierdut două amicale şi s-a chinuit cu nişte anonimi din Gabon. Cu cei din conducere mai mult spectatori la campania de achiziţii, impresarul Apostu nu s-a mişcat repede, pentru că trei din...
Administrația din Șeitin pregătește investiții la școală, la rețeaua de apă și asfaltarea unor străzi
Se profilează investiții consistente și la Șeitin, în ciuda situației politice locale, o situație destul de delicată. Vorbim aici despre investiții în construirea unei clădiri noi la școala din comună, extinderea rețelei de apă potabilă, respectiv asfaltarea unor străzi. „În...
Rapid - UTA se joacă pe Arena Naţională, se anunţă derby încins şi în tribune!
Fanii Rapidului sperau ca derby-ul cu UTA să inaugureze noul stadion, dar cu arădenii se va juca pe Arena Națională. Meciul de sâmbătă, 29 ianuarie, va începe la ora 20 şi contează pentru etapa a 23-a. Valentina Ionescu-Caciureac, președintele CS Rapid, a transmis că primul meci pe noul...
Conducerea Penitenciarului Arad se plânge de lipsa de personal
Marți, 25.01.2022, la sediul Penitenciarul Arad a avut loc prezentarea Raportului de activitate pe anul 2021, în cadrul căreia au fost evidențiaterezultatele instituționale, provocările și prioritățile pentru anul 2022. Raportul sintetic a fost prezentat de directorul unității, comisar...
Rolul social media asupra pariurilor online. Intrările, ieșirile și viitorul
Odată cu utilizarea pe scară largă a telefoanelor inteligente, precum și cu introducerea rapidă a pariurilor sportive care sunt legale în majoritatea țărilor, nu există niciun motiv să fim surprinși de faptul că rețelele sociale au apărut ca o resursă esențială pentru cei care...
Miercuri, 26 ianuarie 2022
1957: Premiera filmului „La Moara cu noroc”, ecranizare de Victor Iliu după nuvela lui Ioan Slavici, o reușită a cinematografiei românești (foto) 1340: Regele Eduard III al Angliei este declarat rege al Franței 1500: Navigatorul spaniol Vicente Yáñez Pinzón a descoperit coasta...
Un geamantan gol a pus pe jar întreaga echipă de geniști
În seara zilei de 25 ianuarie a.c., în jurul orei 19,20, un bărbat a sesizat, prin 112, prezența unei valize suspecte în Piața Catedralei. Aceasta ar fi fost abandonată de mai mult de 2 ore. Polițiștii sosiți la fața locului au asigurat zona, fiind delimitat un perimetru de siguranță....
Mihai Fifor: Românii au nevoie de sprijin acum, în mijlocul iernii
Românii au nevoie de sprijin acum, în mijlocul iernii, de aceea PSD insistă ca facturile la electricitate și gaz să intre sub incidența măsurilor suplimentare de plafonare/compensare. „Mai mult decât atât, experții PSD au pregătit textul necesar și l-au propus guvernului pentru a fi...
Edward Iordănescu este noul selecţioner al României: pe ce perioadă a semnat şi care sunt obiectivele
Edward Iordănescu, 43 de ani, a fost numit în funcţia de selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României, a anunţat, de câteva minute, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, într-o conferinţă de presă susţinută la Centrul de la Mogoşoaia. „Suntem aici,...
Iustin Cionca: Bugetul primăriilor din județ poate fi votat cu trei luni mai devreme decât anul trecut!
Primăriile din județul Arad își pot vota bugetele printre primele din țară! Acest lucru se datorează faptului că astăzi Consiliul Județean Arad a alocat primăriilor sumele corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit. Asta permite ca fiecare unitate administrativ-teritorială să...
Modificare în programul de spectacole al Teatrului Clasic „Ioan Slavici”
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad este nevoit să facă modificări în program. Astfel, cele două reprezentații ale spectacolului „Miracolul Sfântului Gheorghe” – programate pentru finalul acestei săptămâni vor fi înlocuite cu: „Giulia/Singură acasă” - One woman show cu...
Infectat cu SARS CoV-2, un sibian care trebuia să se afle în izolare la domiciliu a fost depistat la PCTF Nădlac II, pe sensul de intrare în țară
Luni seara, în jurul orei 22.00, un bărbat în vârstă de 52 de ani din Sibiu, s-a prezentat la punctul de trecere a frontierei Nădlac II, cu scopul de a intra pe teritoriul României. După efectuarea formalităților de intrare în țară, precum și celor epidemiologice, medicii din cadrul...
Din toamnă, două specializări la Liceul Special „Sfânta Maria”
Consiliul Județean Arad a aprobat organizarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ special liceal şi special postliceal din judeţul Arad, pentru anul şcolar 2022-2023, la Liceul Special ,,Sfânta Maria” Arad. „Liceul Special «Sfânta Maria» este una dintre instituțiile...